INTERVIU cu regizorul unui thriller psihologic mai puțin obișnuit în România: „Spre nord”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În primul său lungmetraj de ficțiune, „Spre nord”, Mihai Mincan folosește incidentul din 1996 de pe cargoul Maersk Dubai ca punct de plecare pentru un thriller psihologic pe care îl vrea cât mai tensionat. Scenariul scris de Mincan urmărește un tânăr român îmbarcat fraudulos pe un cargo și pe care un marinar filipinez încearcă să-l salveze.
Cuprins:
Filmul lui Mincan e un proiect ambițios pentru un debutant și neobișnuit pentru România, filmat mai ales pe mare, vorbit foarte puțin în română, cu actori din Filipine, Franța, România și Bulgaria, și produs de companii din România (deFilm, producător principal), Franța (Remora Films), Grecia (Studio Bauhaus), Bulgaria (Screening Emotions) și Cehia (Background Films).
„Spre nord” a avut premiera mondială anul trecut la Festivalul de la Veneția, în secțiunea Orizzonti, și din 17 martie 2023 poate fi văzut în sălile din România.
Mihai Mincan s-a născut în 1980, a studiat filosofia și a lucrat în presă (la „Adevărul”) în paralel cu primele începuturi în cinema. Printre altele, a coregizat lungmetrajele documentare „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole” (2019, împreună cu Claudiu Mitcu) și „Omul care a vrut să fie liber” (2019, împreună cu George Chiper-Lillemark).
Libertatea: „Spre nord” a plecat de la o singură poveste reală?
Mihai Mincan: Declanșatorul a fost incidentul „Maersk Dubai”, în care doi români care au încercat să traverseze Atlanticul au fost prinși de echipaj, unul a fost omorât, iar celălalt adăpostit de filipinezi până la destinație, în America.
M-a atras la acea poveste faptul că avea o latură universală: era despre un om simplu care fuge din fața greutăților sociale și despre obstacolele ce-i apar în cale
Dar filmul e inspirat din mai multe evenimente despre oameni care au încercat să treacă ilegal cu vaporul din Europa în America. Nu doar români, dar și africani sau chinezi. Sunt foarte multe cazuri, a fost un mic fenomen în anii ’90, care a continuat în anii 2000. Unele dintre situațiile peste care am dat în documentare și-au găsit loc în film.
A fost o provocare să combin elemente de tip documentar cu elemente de ficțiune. Nu am vrut să fac un documentar, nici o reconstituire, ci o operă de ficțiune care să vorbească despre ce simțeam când am scris scenariul. O viziune mai degrabă pesimistă asupra lumii, legată de evenimentele care se întâmplau în lume și în România, în 2016. Am introdus elemente de ficțiune și pentru că eu cred că filmul e, până la urmă, un mod de a naviga prin lume nu doar pentru spectator, ci și pentru regizor ori scenarist. Am folosit mult povestea din 1996 pentru a putea naviga în lumea în care am scris scenariul, în 2016.
- I-ai cunoscut pe adevărații eroi ai poveștii de pe Maersk Dubai?
- În timpul documentării am încercat să găsesc persoana reală din care e inspirat personajul Dumitru. L-am găsit în viață, în Chicago, parcă. Am încercat să vorbesc cu el, am avut o tentativă de conversație scurtă, care până la urmă nu s-a mai legat. Prin Soliman Cruz, actorul care-l interpretează pe Joel în film, am încercat să vorbesc cu adevăratul marinar filipinez de pe „Maersk Dubai”. Soliman l-a găsit în Manila, dar nu a vrut să vorbească cu noi. S-a temut că fiul lui, care era tot marinar, va suferi repercusiuni financiare și va fi concediat. Asta arată că nu s-a schimbat mare lucru între anii ’90 și perioada actuală, cel puțin în termeni de frică, bani ori statut social.
- Faptul că era un film despre imigranți a ușurat găsirea coproducătorilor străini și a finanțatorilor?
- Nu cred. Cred că toți au intrat în proiect pentru că le-a plăcut mult povestea și au crezut în scenariu și în personaje. Li s-a părut că filmul vorbește într-un mod autentic despre lumea în care trăim acum.
- Ți-a fost greu să îți păstrezi tonusul pe toată durata realizării filmului?
- În mare, nu mi-a fost greu. Întotdeauna sunt zile grele în timpul filmării, dar cred că sunt normale și nu țin neapărat de echipă și de cei din jur, ci de capacitatea ta de a fi permanent prezent pe platou și de a lăsa deoparte viața de zi cu zi. Foarte ușor de spus, dar greu în realitate. Mai greu mi-a fost după ce am pus punct proiectului. Am avut o perioadă destul de grea, mi-a luat ceva să ies de acolo și să mă întorc printre oameni.
Ce presupune o filmare pe vas
- Ce provocări aduce o filmare pe vapor ? V-ați dus mult în larg?
- Marea provocare e dată de mișcare. Filmezi practic pe o suprafață în mișcare permanentă. Mai e și vremea, care e foarte schimbătoare, plus vântul. E mai complicat ca la o filmare pe pământ, dar nu atât de complicat încât să devină excepțională. Are nevoie de o preproducție riguroasă, cu planuri A și B, și C, ceea ce am avut, mai ales că am filmat 26 sau 27 de zile, un standard pentru un debut în România. Există un număr maxim de oameni care pot fi pe navă în același timp; dacă depășești o anumită cifră, clasa vaporului se modifică de la mijloc de transport de marfă la mijloc de transport de persoane. Și da, am mers mult în larg.
- Te-ai impus ușor în fața echipei internaționale? Pe ce ai mizat în relația cu străinii, cum le-ai câștigat încrederea ca debutant?
- Mi-a fost ușor pentru că le-a plăcut mult scenariul. A fost principalul motiv pentru care au intrat în proiect și s-au implicat total. Nu cred în cuvântul „impus”, mi se pare că vine din trecut. Mai corect sună „încredere”. Mi se pare că, dacă te iluzionezi crezând că un actor care la casting juca așa și-așa la filmare o să fie mult mai bine, mai devreme sau mai târziu vei avea probleme.
Castingul contează foarte mult, cel puțin pentru mine. Când ai găsit persoana potrivită, nu mai ai nimic de impus, ci doar să-i dai încredere acelui om, să fii lângă el, să-l lași să greșească. Greșeala mi se pare importantă în orice proces creativ și e important să-i dai celuilalt libertatea de a duce o greșeală până la capăt. A ajutat enorm și faptul că am devenit prieteni în timpul filmării. Practic, relația de încredere s-a format natural.
Cum a ales actorii principali
- Ai dorit pentru rolul lui Dumitru un actor mai puțin cunoscut? Cum ai ajuns la Niko Becker?
- Nu, nu aceasta a fost intenția. Limitasem destul de mult vârsta – personajul din film trebuia să aibă 22 de ani, așa că am intrat în casting cu actori care erau fie studenți, fie pe final de facultate, fie abia debutaseră. Am dat peste Niko printr-un casting foarte lung, în care m-a ajutat enorm directorul de casting Florentina Bratfanof. Niko a venit spre sfârșit, cam la opt-nouă luni după ce începusem. Am știut de la început că va fi implicat în film. Căutam un tânăr cu un anumit tip de fizicalitate și ușurință pentru zona nonverbală. Încă de la casting mi-am dat seama că e foarte confortabil în zona de joc redus și de paranoia transmisă cu puține mijloace și în niciun caz verbal.
- Pe Soliman Cruz, care e un cunoscut actor filipinez, bănuiesc că îl știai deja.
- Soliman Cruz a fost prima mea opțiune pentru Joel. L-am văzut în filmul lui Lav Diaz „Norte, the End of History” (2013), unde are două sau trei secvențe total opuse. Într-una e un fel de șef al deținuților dintr-o închisoare de maximă securitate, unde e extraordinar de violent, cinic și însetat de sânge. Câteva minute mai târziu e rănit într-o bătaie, nu spune nimic în timp ce e cărat în brațe, dar are una dintre cele mai vulnerabile priviri pe care le-am văzut în cinema.
Asta am căutat la Soliman o combinație între o violență mocnită și o zonă de vulnerabilitate. Un om care trăiește mult în mintea lui
- E puțin ciudat că reacția lui Joel la crimele la care e martor e să-i scrie preotului acasă în loc să alerteze poliția.
- Soluția e dată de faptul istoric. Neexistând telefoane mobile, comunicarea pe mare în 1996 se făcea doar de la postul de radar, iar stația era în camera de comandă aflată sub conducerea taiwanezilor. Scrisoarea a existat într-una din poveștile pe care le-am folosit ca sursă de inspirație. Planul era foarte simplu: să se scrie acea epistolă, unul dintre marinari să coboare la ultima escală înainte de destinația finală și să o trimită astfel încât, în momentul în care vaporul ajungea la destinația finală, poliția să fie deja alertată. Mai era și varianta să nu facă nimic și să declare totul la finalul cursei, dar, cum spune Joel în film, nu ar fi avut nicio dovadă și s-ar fi ajuns la cuvântul lui împotriva cuvântului altora.
- De ce era esențial ca Joel să fie o persoană religioasă?
- Așa a fost și în realitate, dar pe mine nu m-a atras ideea de persoană religioasă, cât de persoană mistică. Conceptul mi se pare mai puternic și mult mai ofertant narativ. Nu l-am văzut pe Joel ca pe cineva care are un raport de subordonare față de Dumnezeu, ci ca pe cineva care simte că Dumnezeu i-a dat totul și trebuie să răsplătească acea bunătate printr-un gest întors Divinității. L-am gândit pe Joel ca pe un om care trăiește pe granița fină dintre credință și metafizică, acolo unde contururile dintre credință, obsesie și visare se pierd. La polul opus, Dumitru e foarte pragmatic. Are un vis și e gata să treacă prin orice pentru a-l vedea împlinit.
„Visez la un film în care nu se spune niciun cuvânt”
- De ce e mai interesant să faci cinema decât presă?
- Nu cred că e mai interesant, așa s-a întâmplat la mine. Îmi doream să fac cinema pentru că, la un moment dat, mi-am dat seama că gândesc lucrurile într-o formă destul de vizuală. Îmi e mult mai ușor să înțeleg și să descriu lumea printr-un limbaj vizual decât printr-unul scris. De fapt, visez la un film unde nu se spune niciun cuvânt. Pentru mine, în acest moment, dialogul este inutil și, nu știu, încerc să-l evit din ce în ce mai mult.
- Ce ai luat din experiența de jurnalist?
- Din experiența din presă am luat capacitatea de a vedea o știre ca pe o deschidere spre altceva. E ca și cum ai lua un eveniment și ai încerca să ai despre el o discuție cu prietenii, la o bere. Curând, îți vei da seama că nimeni nu mai vorbește despre evenimentul în sine, ci despre ceva care părea la început ascuns ori lipsit de importanță.
- Ai avea curajul să te îmbarci ilegal pe un vapor?
- Nu aș avea curajul să mă îmbarc la fel ca Dumitru pe un vapor. Acum în niciun caz și nu știu dacă l-aș fi avut când eram mai tânăr.
- Ai și tu fascinația Americii?
- Nu, deși scriitorii mei preferați sunt americani, am crescut cu muzică americană, cu fascinația pentru Coca-Cola, pentru hamburgeri și pentru tot ce ține de cultura americană.
Dacă am avut vreodată vreo fascinație pentru America, ea a fost una pur vizuală, luată din filme și legată întotdeauna, mai mult sau mai puțin straniu, de spații goale. De exemplu, am o fascinație pentru zona de deșert. Dar e deșertul care apare la Wim Wenders în „Paris, Texas” (1984). E mai mult o încărcătură sentimentală care vine din filme. Dar fascinație pentru „the real” America, deloc.
Trailer:
Cine a mai contribuit la film
Filmările au avut loc în 2021, în România și în Grecia, iar rolurile principale sunt interpretate de Niko Becker (la debut în rol principal lungmetraj) și actorul filipinez Soliman Cruz, cunoscut mai ales pentru colaborările cu Lav Diaz.
La film au mai colaborat sound designerul Nicolas Becker, care a lucrat cu Alfonso Cuarón la Gravity, și re-recording mixer-ul Cyril Holtz, al cărui credit include printre altele The Sisters Brothers de Jacques Audiard. Director de imagine a fost românul George Chiper-Lillemark, care a făcut, printre altele, imaginea lui Touch Me Not, de Adina Pintilie (Ursul de Aur la Berlin în 2018).
