Jackie Chan a decis ca Jaycee Chan să fie scos din testament şi să piardă astfel dreptul la averea în valoare de 130 de milioane de dolari a celebrului său tată. Starul filmelor de arte marţiale, în vârstă de 58 de ani, a anunţat recent că va dona întreaga lui avere mai multor organizaţii cariabile, unicul său fiu fiind lăsat pe dinafară.

Iniţial, Jackie Chan intenţionasă împartă averea în două, jumătare revenind familiei sale şi jumătate organizaţiilor caritabile. Apoi, s-a răzgândit! Acum însă Jaycee, care a crescut bucurându-se de veniturile mari ale tatălui său, s-a trezit cu ochii în soare, fiindcă Jackie îl consideră capabil să îşi câştige singur banii.
“Prietenilor săi nu le vine să creadă că Jackie şi-a lăsat familia pe drumuri, dar el este obsedat de muncă şi crede că toată lumea trebuie să pună osul la treabă pentru a trăi. Jaycee a aflat astfel că, dacă nu e capabil să îşi câştige banii, nu îi va risipi pe ai tatălui său”, a mai spus sursa.
Jackie Chan s-a însurat cu mama lui Jaycee în 1982. Singurul lor fiu s-a născut în acelaşi an. Tânărul Jaycee a încercat să calce pe urmele tatălui său, lansându-se atât în muzică, cât şi în actorie. De-a lungul anilor, băiatul lui Chan a apărut în 20 de filme, dar niciunul nu s-a bucurat de prea mult succes. Cel mai recent proiect al său, “Double Trouble”, a încasat numai 9.000 de dolari.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
FANATIK.RO
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
FANATIK.RO
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Știrileprotv.ro
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Observatornews.ro
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
RECOMANDĂRI