Manuela Hărăbor, detalii din culisele filmului „Pădureanca”: „Șerban Ionescu mi-a dat două perechi de palme de mi-a zburat basmaua din cap, iar lacrimile mi-au ţâşnit de durere”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La 33 de ani de la premiera filmului regizat de Nicolae Mărgineanu, actrița Manuela Hărăbor a vorbit cu emoție despre amintirile de la filmări, culise și colaborarea cu marii actori din distribuție. Nostalgicii au șansa să revadă filmul duminică, la TVR2 începând cu ora 20:10.
După un scenariu semnat de Nicole Mărgineanu și Augustin Buzura, „Pădureanca”, ecranizare a nuvelei lui Ioan Slavici, este o tulburătoare poveste de dragoste. Revelația producției a fost însă Manuela Hărăbor, în rolul Siminei, rol care a consacrat-o pe actrița care avea doar 18 ani, în momentul filmărilor.
Din distribuţie fac parte regretaţii actori Adrian Pintea (Iorgovan) şi Şerban Ionescu (Şofron), alături de Victor Rebengiuc (Busuioc), Dorel Vişan (Părintele Furtună), Melania Ursu (Vica), Nicolae Toma (Neacşu) şi Mihai Constantin (Pupăză). Revelaţia producţiei a fost însă Manuela Hărăbor, în rolul Siminei, partitură care a consacrat-o pe actriţa care avea doar 18 ani în momentul filmărilor.
Cum a început pentru ține povestea „Pădureanca”? Au trecut deja 33 de ani de la premieră.
Și 34 de ani de când am filmat. Eram în ultimul an de liceu, în clasa a XII-a. Mă pregăteam pentru Bacalaureat și apoi a venit examenul de admitere la Institutul de Teatru și Film. Am primit un telefon și am fost invitată la o probă de filmare pentru „Pădureanca”, iar după 2-3 săptămâni am fost chemată din nou. Am dat vreo 3-4 probe de filmare, ultima fiind în compania lui Șerban Ionescu și a lui Adrian Pintea. Nu mi-au spus absolut nimic vreo lună de zile. În momentul în care mă pregăteam să-mi depun dosarul pentru admiterea la facultate, am fost sunată că am luat rolul și că trebuie să plec de urgență la Arad. A trebuit să îmi amând cu un an examenul de admitere, mai ales că domnul Mărgineanu, având temerea că sunt o fată de oraș, a ținut să mă trimită cu o săptămână mai devreme în zona Aradului, chiar în satul Zimbru, de unde era Simina, eroina nuvelei lui Ioan Slavici. M-a predat în mâna unor săteni de acolo care m-au pus la muncile câmpului și la treburi în gospodărie timp de 5-6 zile până a venit și restul echipei.
- A fost greu la câmp și în gospodărie?
-Nu a fost greu deloc, pentru că famlia la care stăteam nu prea mă punea la munci grele, eram tratată ca o mică prințesă. Țin minte că singurul lucru impus a fost să merg desculță, pentru că într-un mod este călcătură cu încălțăminte și altfel este când mergi pe un teren accidentat în picioarele goale. Trei luni cât am stat la Arad am mers zilnic desculță.
-Cum a fost să joci alături de actori atât de mari?
-Am avut emoții, dar șansa mea a fost că Adrian Pintea și Șerban Ionescu au fost de o generozitate fantastică. Nu m-au tratat nicio clipă ca pe o actriță neprofesionistă, mi-au dat tot timpul credit, mi-am dat încredere și și-au găsit timpul necesar și răbdarea să lucreze și să repete cu mine înainte de fiecare secvență din film în așa fel încât să pot să mă ridic aproape de valoarea lor. Tot timpul am spus că Adrian Pintea a fost primul meu profesor de cinema și destinul a făcut ca trei ani mai târziu, eram deja studentă la Facultatea de Teatru, în anul trei profesorul nostru, Mircea Albulescu, l-a adus asistent pe Adrian Pintea și examenul de diplomă l-am dat sub bagheta lui.
-Cum a fost la filmări. Îți mai aduci aminte detalii de culise?
-Una dintre secvențele cele mai complicate din film este cea finală, când, după moartea lui Iorgovan, vine Șofron, interpretat de Șerban Ionescu, și îmi spune: „Nu te duce la Iorgovan” și îmi dă două palme. Aveam de străbătut o distanță lungă, iar operatorul dă stop și îi spune lui Șerban Ionescu că trebuie să reia secvența pentru că nu se vede pe filmare cum dă palmele. Se reia, fac iar drumul, Șerban îmi dă două palme, dar se strigă din nou stop că din nou nu se vede. Am refăcut traseul, iar Șerban Ionescu mi-a dat două perechi de palme de mă mir că nu m-a pus la pământ. Când a ridicat mâinile alea mari m-a luat prin surprindere, deși știam intensitatea loviturilor din primele două duble. Am dat capul pe spate pentru că am avut senzația că îmi rupe gâtul și am avut o durere cervicală cred că aproape o săptămână. Mi-a zburat basmaua din cap, iar lacrimile mi-au țâșnit de durere. Se vede și în film că lacrimile sunt adevărate. După filmări, Șerban mi-a adus flori și și-a cerut iertare.
-După atâtea roluri, de personajul Simina, te simți cel mai aproape?
- Mi-am iubit toate rolurile și toate filmele în care am jucat, indiferent de dificultatea sau întinderea partiturii. Dar „Pădureanca” rămâne un reper prin complexitate și felul în care am lucrat în film. A fost o pregătire fantastic de lungă, a fost o intensitate a lucrului cu care nu m-am mai întâlnit ulterior. Cele trei luni petrecute la Arad alături de toată echipa de filmare ne-au sudat foarte mult. Acolo am învățat ce este foarte important pentru un actor să păstreze personajul în el cât mai mult timp. Pentru că în film, fiecare gest se vede ca la microscop. În plus, e o bucurie foarte mare că, la 33 de ani de la premieră, „Pădureanca” este la fel de apreciată de generații noi de cinefili.
