Maria Buză a avut parte de un turneu atipic în Canada și America de Nord, mai ales că i s-au anulat spectacole pe fondul restricționării evenimentelor publice, ca urmare a răspândirii coronavirusului. Actrița și soțul ei au reușit să revină acasă și au intrat la izolare pentru următoarele două săptămâni.
Atunci când a ales să se aventureze peste hotare, Maria Buză nu a anticipat amploarea pe care o va lua răspândirea noului Coronavirus și s-a trezit în situația ca munca ei să fie limitată de măsurile luate de autoritățile din străinătate. Mai mult, a avut emoții în ceea ce privește revenirea acasă, conform planificării după data de 23 martie.
În toată această perioadă petrecută în Canada și America de Nord, Maria l-a avut alături pe soțul ei, George Pătrașcu, ceea a ajutat-o mult să facă față situației neașteptate. Întoarcerea în România a celor doi artiști a avut loc mai devreme cu câteva zile, iar Maria a ținut să-și anunțe fanii pe o rețea de socializare că amândoi sunt bine.
"Am ajuns acasă! După un drum lung si cu mari emoții am reușit sp revenim în țară. Suntem într-un fel de vacanță, două săptămîni în casă, pentru a-i proteja pe cei din jur! Tuturor gânduri bune în zile de restriște! Doamne, ai grijă de noi!", a fost mesajul ei.