Anunțul făcut de Mario Fresh și Theo Rose la început de februarie: „«Cât 10» vorbește despre iubirea sinceră”

Comentează

Mario Fresh și Theo Rose, doi dintre cei mai apreciați artiști din România, colaborează pentru prima dată și lansează „Cât 10”, o piesă care vorbește despre iubirea sinceră, matură și liniștitoare, acea iubire care vine firesc și rămâne în timp.

„Cât 10” este despre dragostea care oferă echilibru, siguranță și dorința de a construi un viitor împreună. Versurile transmit emoția unei iubiri autentice, în care promisiunile sunt simple, dar puternice, iar sentimentul crește natural, fără exagerări.

Colaborarea dintre Mario Fresh și Theo Rose evidențiază o chimie aparte, vocile celor doi armonizându-se perfect și completându-se într-un mod firesc, sensibil. Rezultatul este o piesă caldă, cu o emoție sinceră, care pune în valoare experiența și maturitatea artistică a celor doi.

Piesa a fost scrisă de Mario, Theo Rose și Lazy Ed. Producția a fost realizată de Vlad Măzărel.

„Colaborarea cu Theo Rose a fost un moment special pentru mine. Ne știm de când eram copii, încă de pe vremea în care participam la festivaluri de muzică, așa că această reîntâlnire și posibilitatea de a colabora acum, ca artiști, are o încărcătură aparte. Întotdeauna am respectat talentul și energia ei, iar atunci când ne-am întâlnit în studio, a fost ca și cum piesa ne-ar fi legat deja.

«Cât 10» vorbește despre iubirea sinceră pe care am vrut să o simțiți fiecare dintre voi, iar noi am pus în scris stările și emoțiile noastre în această piesă. Sperăm să vă placă”, a spus Mario Fesh.

Cine este Mario Fresh

Cântăreț și compozitor, Mario Fresh a colaborat de-a lungul timpului cu nume mari precum Mohamed Ramadan, Smiley și Andra. El și-a început cariera devreme, participând la competiții vocale și emisiuni precum „Românii au talent”.

A cucerit publicul în anul 2014 cu single-ul „Am rămas cu gândul la tine”, featuring Alex Velea, considerat debutul său oficial. Iar de atunci a lansat hituri precum „Solo”, „Brațe străine” (featuring Andra), „Caliente” și „Săracă inima mea”.

În anul 2022, piesa „Necesar”, featuring Renvtø, a strâns peste 80 de milioane de stream-uri și a fost numărul 1 în topurile românești timp de peste șase luni, generând provocări de dans pe rețelele sociale. La nivel internațional, „Necesar” a fost numărul 1 în zece țări și a intrat în 114 topuri globale. Printre melodiile lansate de Mario Fresh se mai regăsesc „Umbre” (featuring Connect-R) și „Inimă stai” (featuring Renvtø și Johny Romano).

Un an mai târziu, artistul a lansat „Ai fost”, alături de Alina Eremia, care a ajuns rapid numărul 1 pe YouTube și cea mai ascultată piesă a anului, dar și „Necessaire”, featuring Mohamed Ramadan. În 2024, Mario Fresh a lansat EP-ul „red.”, mult așteptata piesă „Brokoto”, featuring Renvtø, dar și „Nu plânge”, care a ajuns până în topul celor mai difuzate piese de la radio.

În anul 2025, artistul și-a încântat fanii cu piese precum „Gloria”, „Ultima” sau „Low”, dar și cu concertul special, „Fantastic”, singurul concert ladies only din România. Mai mult decât atât, el a continuat seria de colaborări de succes cu Lazy Ed: „Îmi place când” a stat 14 săptămâni în top 10 cele mai difuzate piese la radio, ajungând până pe locul 1. A urmat apoi „AiAiAi” și „Mhm Aha”.

Recent, artistul a lansat piese precum „Zece”, în colaborare Calinacho, „Oh baby”, alături de Nixo, „Ai grijă de viața ta” și „Balans”, alături de Lazy Ed.

Cine este Theo Rose

Theo Rose este una dintre cele mai apreciate și versatile artiste din România, cucerind publicul prin vocea sa puternică, talentul remarcabil și prezența carismatică. Stăpânește cu ușurință diferite stiluri muzicale, de la lăutărească și balcanică până la jazz și pop, aducând mereu un plus de originalitate în muzica sa.

Piese precum „Nu mă duc la club”, „Noaptea ne fură iubiri” și „A venit poliția” s-au bucurat de un succes răsunător, dominând topurile muzicale și strângând milioane de vizualizări. Theo Rose s-a remarcat și prin colaborări de impact, lansând hituri alături de Irina Rimes, Smiley, Mira și Ian, demonstrând astfel o versatilitate muzicală de excepție.

Anul 2025 a adus o serie de lansări de succes pentru Theo Rose, printre care colaborarea cu Andrei Bănuță pentru „Cine, cine”, piesa „Dragoste nouă” și „M-au răpit extratereștrii” (din Buzz House The Movie 2), melodii care au intrat rapid în trending-ul YouTube și au ocupat primele poziții. Tot în această perioadă, artista a lansat „Meritai ceva mai bun”, alături de alter egoul său, Leo de la Izvoare, „Casă de nebuni”, împreună cu Lazy Ed, dar și cele mai recente piese: „La mulți ani”, alături de Alessandra, Andrei Bănuță, Adi Istrate și Domino, și „Vasilache”, în colaborare cu Raluca Radu și David Ciente.

Proiectul „Pe Vechi”, început în anul 2024, a marcat o etapă specială în parcursul artistic al lui Theo Rose. Dedicat muzicii interbelice, proiectul a avut un succes impresionant încă de la debut, iar turneul omonim a continuat în 2025, oferind fanilor multiple seri spectaculoase la Sala Palatului, precum și concerte în întreaga țară. În plus, artista a lansat și primul său documentar, „Theo Rose: Pe vechi. O călătorie în timp”, o incursiune emoționantă în universul muzicii interbelice și în culisele spectacolului său live, disponibil pe VOYO.

Dincolo de muzică, Theo Rose și-a construit un parcurs remarcabil și în televiziune și actorie. Este antrenor la Vocea României, alături de Horia Brenciu, iar talentul ei actoricesc a fost remarcat în serialul „Clanul”. Cu fiecare proiect, artista își consolidează imaginea unei interprete complete, capabile să impresioneze atât pe scenă, cât și pe micul ecran.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
MONDEN
Luminita Anghel si fiul ei, Filip
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
Mario Fresh | sursa foto: Instagram
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
14:33
Cel puțin 30 de morți și 18 răniți la Kramatorsk, după ce rușii au bombardat două autobuze pline cu pasageri
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește