Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, vizat de percheziţii: DNA a descins în 11 locații. Edilul, cercetat că a construit un drum din bani publici, pentru fratele său

Comentează

Procurorii DNA fac percheziții, joi dimineață, atât la Primăria Sectorului 3 din București, avându-l în vizor pe primarul Robert Negoiță, cât și la locuința acestuia, fiind acuzat de posibile fapte de corupție, informează agenția de presă Mediafax.

Ancheta vizează suspiciuni de abuz în serviciu legate de fonduri publice, iar urmărirea penală in rem a început în 2025, adică la vremea respectivă era cercetată fapta, nu o persoană anume. Primarul PSD Robert Negoiță este suspectat că a utilizat bani publici pentru construirea unui drum privat destinat fratelui său, Ionuț Negoiță, dezvoltator imobiliar.

UPDATE 12:00 - Ancheta vizează și străzile construite de Primăria Sector 3 peste conductele Transgaz, fără să fi avut avizele necesare, potrivit unor surse citate de G4 Media.

Conform investigației Recorder, Primăria Sectorului 3 din București nu ar fi obținut avizele obligatorii din partea Transgaz, deși compania ar fi notificat administrația locală încă de la începutul lucrărilor.

În 2025, Transgaz a acționat în instanță Primăria Sectorului 3, potrivit aceleiași surse. În fața acuzațiilor, primarul Robert Negoiță a insistat asupra delimitării atribuțiilor: primăria construiește și întreține drumurile, iar operatorul de transport gaze are obligația de a-și proteja infrastructura.

UPDATE 10:30 - Vlad Gheorghe: Eu i-am făcut plângere penală lui Robert Negoiță

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a scris joi, într-o postare pe Facebook, că el este cel care i-a făcut plângere penală lui Robert Negoiță la DNA, în cazul construirii posibil ilegale a drumului.

„Eu i-am făcut plângerea penală, pentru că a construit ilegal drumuri în beneficiul imperiului imobiliar Negoiță. Mă bucur că procurorii se mișcă, în sfârșit. Spun „în sfârșit” pentru că i-am mai făcut plângeri penale lui Negoiță și în trecut - și nu s-a întâmplat nimic. Sunt 4 ani de când au murit doi muncitori într-un șantier ilegal ordonat de Negoiță.

E bine că presiunea numirii noului procuror-șef la Direcția Națională Anticorupție a generat o hărnicie pe care nu am mai văzut-o de mulți ani. Altfel, nu se mișca nimic”, a scris Vlad Gheorghe, joi dimineață, pe pagina de Facebook.

El spune că totul a pornit după ce a văzut ancheta făcută de Recorder și azi le-a mai transmis un mesaj procurorilor.

„A pornit de la dezvăluirea Recorder - documentarul văzut de toată țara. De acolo a plecat totul. Dacă tot sunt procurorii la Negoiță, să se uite și după:

  • legăturile cu Parcul IOR,
  • achizițiile pentru Hala Laminor,
  • achizițiile de pavele
  • și multe, multe altele.

Toate sunt deja în plângerile depuse la DNA. Nu trebuie să caute departe”, susține fostul europarlamentar.

UPDATE 10:10 - DNA anunță că suspiciunile vizează perioada 2017-2025

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2017–2025, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție. Faptele investigate ar fi fost comise de funcționari publici, cu sprijinul unor complici și vizează lucrări de construire și asfaltare a mai multor străzi din Sectorul 3 al municipiului București, ce ar fi fost realizate fără documente legale”, se arată în comunicatul DNA.

Perchezițiile de joi au loc atât la Primăria Sectorului 3 din București, condusă de Robert Negoiță, cât și la locuința acestuia.

„În cursul zilei de 5 februarie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, au mai transmis procurorii DNA.

---

Știrea inițială

În august 2025, Recorder a dezvăluit că muncitorii de la Primăria Sectorului 3 din București au construit și asfaltat un drum de un kilometru în spatele Halei Laminor din București, pe un teren deținut de firma Future Business Ideas SRL, aparținând lui Ionuț Negoiță. În acea zonă era în construcție un complex rezidențial.

„Drumul construit cu utilajele, oamenii şi materialele primăriei ar fi trebuit să aibă la bază un proiect trecut prin Consiliul Local al Sectorului 3, iar în proiect ar fi trebuit să figureze suma investită. Primarul nu s-a mai încurcat în astfel de detalii, ci doar a dat ordin să se facă. Şoseaua s-a făcut în câteva zile, a fost finanţată din bani publici”, nota atunci Recorder.

Conform legislației, autoritățile nu pot finanța drumuri aflate pe proprietăți private. Astfel de lucrări pot fi realizate doar pe terenuri din domeniul public.

Robert Negoiță a recunoscut situația la momentul respectiv că lucrurile așa s-au întâmplat, afirmând: „Este conflict de interese în sensul în care am încălcat o proprietate să facem un drum public. Dacă dumneavoastră considerați că am creat un avantaj fratelui meu, aveți o abordare foarte greșită”.

Procurorii DNA au monitorizat cazul și au strâns documente de-a lungul timpului. Surse judiciare au indicat că perchezițiile de astăzi includ toate locațiile unde primarul Robert Negoiță își desfășoară activitatea, urmând ca edilul să fie audiat la sediul DNA.

Robert Negoiță, în vârstă de 54 de ani, este președinte PSD Sector 3 și ocupă funcția de primar din 2012, fiind reales pentru al patrulea mandat în iunie 2024 cu 53,94% din voturi (82.381 de voturi).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește