Edilul le-a spus angajaților STB faptul că sunt false zvonurile care circulă în ultimele ore, potrivit cărora salariile lor „vor fi tăiate de Ciucu”.

Ciprian Ciucu a vorbit, în același timp, din nou despre marile probleme financiare și de eficiență pe care le are Societatea de Transport București.

„Vreau să fac un anunț, pentru că zilele acestea sunt mai multe discuții despre problemele financiare imense care sunt la nivelul STB, dar și la Termoenergetica și la alte sisteme publice și am zis că, dacă tot am timpul ăsta în drum spre muncă, să vă zic câteva lucruri. În primul rând, vreau să mă adresez în această dimineață angajaților STB, vreau să mă adresez șoferilor și vatmanilor.

Știu că au început să umble de ieri zvonurile prin STB, întreținute de unii, cum că Ciucu face și drege și că Ciucu vrea să le taie nu mai știu ce. Nu este adevărat! Adevărat este că situația financiară a STB este extrem, extrem de proastă”, a declarat acesta.

El a mai adăugat că, anual, STB are bugetul orașului Brașov.

„Pe ce se duc acești bani? Am vrut să aflu și eu exact, am cerut în Consiliul General să avem un audit, o evaluare, așa cum e de bun simț, să vedem ce se întâmplă în STB. Nu am fost lăsat de către Consiliul General”.

Ciprian Ciucu a mai transmis că gândurile sale sunt acum la șoferi, vatmani, muncitorii din URAC, oameni care au rămas cu aceleași salarii de ani.

„Gândurile mele sunt acum la șoferi, la vatmani, la muncitorii din URAC, care au rămas cu aceleași salarii de ani și ani de zile, în timp ce managementul a continuat să facă angajări pe personal TESA. Și s-a umflat atât de mult schema de personal la STB, nu de către mine, eu acum am venit primar, s-a umflat atât de mult schema încât nu a mai existat posibilitatea să crească salariile pentru șoferi, pentru vatmani”.

Ciprian Ciucu a adăugat că indiferent ce se spune, el este cel care vrea să salveze compania.

„Mesajul meu din această dimineață este pentru vatmani, este pentru șoferi. Orice se spune despre mine, eu sunt cel care, în acest moment, vrea să salveze compania. Problemele sunt uriașe, absolut uriașe, primăria nu mai poate susține, nu e suportabil bugetar în acest moment, la 1,7 – 1,8 miliarde de lei pe an…. Noi suntem nebuni la cap? La acest buget, nu ai cum să susții acest serviciu public.

Și vreau să salvez, în special, locurile de muncă ale șoferilor și ale vatmanilor și ale muncitorilor, de ei e nevoie să se învârtă roata, nu de nu știu câte zeci de șefi. Aveau 100 și ceva de șefi și șefuleți”, a spus Ciprian Ciucu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.