Actrița în vârstă de 60 de ani a participat la un panel despre sănătatea cerebrală a femeilor, moderat de actrița Sharon Stone, care a suferit și ea un accident vascular cerebral în 2001. În timpul evenimentului, fosta soție a lui Antonio Banderas a dezvăluit că a fost diagnosticată cu epilepsie în urmă cu șase ani. A aflat acest diagnostic după ce a suferit două crize, pe un iaht în largul Mediteranei, în timpul Festivalului de Film de la Cannes în 2011.

„Am avut această criză majoră și m-au dus la spitalul din Cannes și apoi m-au adus înapoi la barcă”, a spus Melanie Griffith.. „Și apoi am avut o altă criză și m-am întors la spital. Mi-au făcut un EEG și au început să privească lucrurile serios”.

„Când m-am întors (în SUA), am fost diagnosticată cu epilepsie, dar până atunci, timp de 20 de ani, nimeni nu a acordat suficientă atenție pentru a-mi pune acest diagnostic”, a continuat ea.

Griffith a spus că nu mai a avut convulsii de patru ani și afirmat că acestea au fost cauzate de stres. „Am fost extrem de stresată. Fiecare criză pe care o aveam era într-un moment când eram extrem de stresată”, a spus ea. Mai precis, ea a afirmat că a avut mai puține crize după divorțul de actorul Antonio Banderas, care a avut loc în urmă cu mai mulți ani, după 18 ani de mariaj.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Am divorțat, ceea ce este o adevărată vindecare pentru mine”, a glumit Melanie, provocând râsetele publicului, adăugând că de atunci a reușit să ducă o viață mai sănătoasă.

„Au trecut trei ani de la ultima criză”, a spus ea. „Ca femei, ne facem o familie, ne luăm un soț, avem o viață, avem copii, avem grijă de casă, mergem și noi la lucru, nu putem dormi noaptea, pentru că suntem în picioare pentru copii. Nu cred că am dormit timp de 35 de ani. Încă nu dorm; este complet dat peste cap ciclul meu de somn”, a mai mărturisit ea.

În ciuda problemelor de sănătate, actrița a spus că se simte recunoscătoare că a reușit să aibă acces la cea mai bună îngrijire medicală. Ea a spus că a fost recent la centrul medical Health Nucleus din San Diego, California, cel mai nou loc de înaltă tehnologie, pentru teste genetice pentru a vedea dacă încă are epilepsie.


Citește și: EXCLUSIV. Legătura neștiută dintre Draga Olteanu și Tamara Buciuceanu! «Nu aveam eu ce să caut în rolul acela»


 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI