Minodora, primele declarații despre plecarea în America. „Ne pregătim în primul rând sufletește”

 10 comentarii

Minodora și familia ei vor plec în curând în America, într-un turneu pe care îl pănuiește de multă vreme. Fiul ei de 14 ani și soțul o vor însoți în această experiență. Cei trei vor fi plecați în America toată luna noiembrie, acolo unde cântăreața va avea spectacole.

În urmă cu 14 ani, Minodora a avut ultimul turneu în SUA, atunci fiind alături de Florin Salam. Tot atunci a rămas și însărcinată cu fiul său, care în curând își aniversează cei 14 ani.

„Toată luna noiembrie o să fim în America. Avem emoții pentru că nu am mai fost de 14 ani în America. Am fost ultima dată cu Florin Salam în turneu în America, acum 14 ani. Am fost la Chicago și acolo am și rămas însărcinată cu Mărcuțu, iar acum îl duc pe Marco la Chicago unde a fost conceput.

În noiembrie vom pleca. Duminica este și ziua băiatului, eu va împlini 14 ani", a mărturisit artista pentru Wowbiz.

„Pentru America ne pregătim în primul rând sufletește. Abia aștept să-mi iau în brațe toți prietenii. Am foste mulți prieteni acolo, în fiecare stat. Eu, până acum 14 ani când am rămas însărcinată, mergeam în fiecare an în America. Am fost la concerte în SUA 20 de ani consecutiv", a dezvăluit Minodora.

„Este o oportunitate uriașă America pentru el. Marco nu cere niciodată cadouri, el nu cere ceva, dar este foarte mare fan al unor brand-uri pe care le poartă adolescenții acum, lucruri care nu sunt ieftine pe de altă parte. Întotdeauna pentru o costumație de la aceste branduri mă ușurează de foarte mulți bani, dar pentru că nu cere niciodată, merită și îi facem această plăcere.

Referitor la plecarea în America, este foarte încântat și are așa o față ca și cum nu îi vine să creadă că va merge acolo, este foarte entuziasmat și totodată foarte surprins. Cred că este și pregătit de shopping", a încheiat artista pentru sursa citată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    N3gry90 23.09.2023, 01:38

    Eu zic să rămâneți și să vă stabiliți acolo, cel mai bine!

  • Avatar comentarii

    Irinel 23.09.2023, 02:56

    Sa faci asa cum vrei tu.BAFTA! Multa sanatate!

  • Avatar comentarii

    Irinel 23.09.2023, 03:09

    Asa sa fie cum vreni tu.

  • Avatar comentarii

    Andreeafunduc 23.09.2023, 03:10

    Mult succes pe viitor ! ?

  • Avatar comentarii

    EmiM 23.09.2023, 11:33

    Mult succes in toate câte îți dorești

ALTE ȘTIRI
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
15:28
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
MONDEN
Mirabela Gradinaru alaturi de designerii Romanian Fashion Week 2026
15:25
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la Romanian Fashion Week. Prima Doamnă a atras atenția tuturor. „Designerii au nevoie de libertate creativă”
Cristina Dorobanțu
15:25
Cristina Dorobanțu despre sarcina care i-a schimbat viața: „Mi-am spus foarte bine rugăciunile”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Ultimele știri
16:08
30.000 de sticle de vin care valorează 5 milioane de euro, furate cu stivuitoarele de la o cramă din Toscana: „Două camioane nu pot pur și simplu să dispară”
16:07
Se deschide circulația pe încă 13 km din A0 Nord București: Legătură directă pe autostradă între A3 și A2
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
15:55
Cine transmite NBA în România. Meciurile de baschet din SUA și Canada se văd pe două platforme
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O mamă și fiica ei se joacă cu bucurie printre frunzele colorate de toamnă într-un parc însorit, într-o zi senină de octombrie
16:07
Unde pleacă românii în vacanța de toamnă a elevilor și cât a ajuns să coste o cazare cu piscină interioară pe Valea Prahovei
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Femeie tristă care se simte singură în timp ce colegii o ignoră într-un hol modern de birou
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...