Organizatorii concertului de la Bucureşti pregătesc cu stricteţe fiecare condiţie impusă, fără a scapă din vedere chiar şi cele mai mici detalii ce vizează pretenţiile artistei şi ale echipei sale, în materie de cazare, transport sau meniu.
Astfel, pe toată perioada şederii la Bucureşti, faimoasa cântăreaţă va fi protejată de bodyguarzi, se va deplasa cu o maşină de lux şi va locui în apartamentul prezidenţial al unui hotel de 5 stele din centrul Bucureştiului. Gazda va fi obligată să îi pregătească patul în stil franţuzesc, fără pilotă şi perne din fulgi de pene şi, să îi înfrumuseţeze camera cu 67 trandafiri proaspeţi roşii şi albi, schimbaţi în fiecare zi.
Mireille Mathieun doreşte ca fiecare din cele trei mese să îi fie servite ”a la carte” în restaurantul hotelului, iar pentru ziua concertului artista a solicitat produse de patiserie franţuzeşti, fructe proaspete, băuturi răcoritoare, sucuri naturale, apă minerală, ceai şi cafea.
Cabina franţuzoaicei va fi dotată cu o oglindă mare şi lumini pentru machiaj, un suport mare pentru vestimentaţia scenică şi o canapea cu două fotolii din piele.

Afacere de familie

Un alt detaliu important, neştiut de către cei care o îndrăgesc pe Mireille Mathieu, pot afla că una dintre surorile artistei – care îi este şi impresar -, dar şi de mama sa, în vârstă de 94 de ani, o însoţesc întotdeauna în turnee. Acestea vor beneficia de acelaşi tratament luxos şi se vor ocupa îndeaproape de programul artistei.
Aşadar, ziua de 24 martie va fi marcată de concertul unei ”dive”, în adevăratul sens al cuvântului. Pe scena Sălii Palatului vor fi auzite, pe 24 martie, începând cu ora 19.00, celebrele piese ”Pardonne-moi ce caprice d’enfant” ,” Ciao Bambino”,” Une histoire d’amour”, ”Der Pariser Tangou”, ”Mon Credo” sau ”Non, je ne regrette rien”.
Cei care îndrăgesc muzică romantică sau îşi doresc să experimenteze muzică marii artiste, au posibilitatea să opteze pentru biletele disponibile la diferite categorii de loc, după cum urmează:
VIP: 500 Ron
Categoria I: 390 Ron
Categoria II: 290 Ron
Categoria III: 250 Ron
Categoria IV: 200 Ron.
Biletele sunt disponibile în reţeaua Vreau Bilet la Unirea Shopping Center etaj 2, Librăria Eminescu, magazinele EuroGsm, la Sala Palatului şi online prin www.vreaubilet.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.