Mirela Stelea: ”Bogdan mi-a oferit un echilibru pe care nu-l aveam înainte”

Comentează

Mirela Stelea a dezvăluit faptul că încă din copilărie și-a dat seama că este pasionată de designul vestimentar și a făcut tot posibilul pentru a-și urma visul.

Acum are o carieră de succes în domeniu și își descrie propriul stil ca fiind unul "elegant, ușor extravagant și care se adreseaza atât femeilor sofisticate cât și celor care sunt adeptele stilului clasic, dar care doresc să poarte o ținută care să atragă atenția atât prin rafinament cât și prin unicitatea elementelor care o alcătuiesc", spune Mirela Stelea ale cărei creații vestimentare au prețuri cuprinse între 300 și 2.000 de euro.

Soția lui Bogdan Stelea spune că fotbalistul a susținut-o întotdeauna în cariera sa, iar deciziile importante le iau mereu împreună. Pe de altă parte, și ea, la rândul ei, este alături de Bogdan Stelea care în prezent este antrenor.

"Sportul și călătoriile sunt pe primul loc dar avem și multe altele în comun! Am urmărit toate meciurile de fotbal ale echipei la care aparea Bogdan când era jucător, am urmărit fiecare meci din cariera lui de antrenor secund la echipa Națională și voi urmări în continuare toate meciurile echipelor pe care Bogdan le va prelua ca antrenor! Meseria lui este foarte importantă pentru mine! Dacă el este fericit cu ceea ce face atunci sunt și eu", a declarat Mirela Stelea pentru agentiadepresamondena.ro.

Designerul recunoaște că bărbatul din viața ei a schimbat-o foarte mult, dar într-un mod pozitiv.

"Da, m-a schimbat și el pe mine așa cum l-am schimbat și eu pe el! E foarte important în viață să fii flexibil, să fii înțelegător și să înveți să te adaptezi! Mie, Bogdan mi-a dat un echilibru pe care nu-l aveam înainte! Cred că am învățat multe lucruri unul de la celălalt, am ținut cont foarte mult unul de altul și asta ne a consolidat relația", a explicat Mirela Stelea.
 
 
 


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Leonard Manta este multiplu campion european la gimnastică aerobică, proaspăt medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de Gimnastică Aerobică de la Pamplona, Spania. Foto: Gettyimages
Exclusiv
18:00
Prime de 32.000.000 de euro neplătite de stat de doi ani sportivilor români, printre ei campioni europeni și mondiali
Val de rețineri după violențele de la protestul oierilor, poliția a descins în București și 15 județe. Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:10
Reacția AUR după ce doi protestatari violenți din Piața Victoriei au fost arestați: „Nu mai sunt membri de ani buni”
MONDEN
Actrița Hayden Panettiere | Foto: Hepta
17:37
De ce a murit, de fapt, actrița Hayden Panettiere. Anunțul medicilor legiști după autopsie
Arnaud Denis a murit. Actorul de 43 de ani a fost eutanasiat după o operație devastatoare. Sursă foto:Facebook/Arnaud Denis.
17:06
Mesajul sfâșietor al actorului Arnaud Denis înainte de eutanasiere. Povestea care a emoționat Franța
POLITIC
Nicușor Dan a vorbit de la Adunarea Generală a ONU de la New York despre manipularea prin social media
17:11
Nicușor Dan a vorbit la Adunarea Generală a ONU de la New York și despre manipularea prin social media. Cine a fost în sală alături de el
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:49
Sorin Grindeanu i-a cerut premierului desemnat Siegfried Mureşan să îşi dea demisia din Parlamentul European ca să conducă Guvernul: „Altfel, face doar un joc politic ieftin”
Ultimele știri
18:54
Siegfried Mureșan a prezentat direcțiile Programului de Guvernare, fără să discute cu PSD: „Continuăm reformele realizate de Guvernul Ilie Bolojan”
18:49
Donald Trump anunță un port de drone pe acoperișul noii săli de bal de la Casa Albă. Secret Service are deja o bază similară la câțiva pași
18:28
Meta a eliminat peste 3,7 milioane de conturi și pagini de escrocherii de pe Facebook și Instagram, cu sprijinul poliției din Singapore
18:22
Am învățat acum 80 de ani cum trebuie să arate aripile avioanelor. Cercetătorii spun că ne-am înșelat
TRENDING
22 sept.
Regula 2:2:2 în cuplu: metoda simplă care previne rutina și reaprinde scânteia dintre parteneri
22 sept.
Modificări importante în grila Antenei 1. Zilele în care Asia Express și Insula Iubiri nu vor fi difuzate
22 sept.
S-a deschis Chitila Plazza, mallul de 8.000.000 de euro și 5.780 de metri pătrați. Marile branduri care pot fi găsite aici
22 sept.
Horoscop 23 septembrie 2026. Peștii culeg unele beneficii de pe urma unor colaborări, a unor afaceri sau indirect, prin partenerul de cuplu
Cât costă să zugrăvești o cameră un meșter a cerut 1500 de euro și taxă pentru mobilă. Sursă foto: Profimedia.
18:12
Reacția unui bărbat după ce meșterul i-a cerut 1.500 de euro pentru a-i zugrăvi sufrageria: „Chiar nu cred că e normal”
O fotografie a unui avion alb în zbor, care arată clar partea inferioară și motoarele pe fundalul unui cer albastru pal. Avionul este ușor înclinat în sus, surprinzând momentul ascensiunii.
17:31
Proiectul aviatic istoric prin care parcurgi jumătate de glob fără nicio escală. Câte ore va dura cel mai lung zbor din lume
O femeie cu pantaloni albi și geaca maro, în timp ce duce o valiză mov și se uită la biletul de avion în aeroport
16:56
Cât costă să călătorești singur în vacanță. Destinațiile cu cea mai mare „taxă pe solitudine” și unde poți merge ieftin de unul singur
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
16:49
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Placa cu premiul Ghidului Michelin 2026 pe fațada unui restaurant care tocmai a primit o stea;
16:47
Cele mai ieftine hoteluri de lux, recomandate de Ghidul Michelin. O noapte de cazare începe de la 95 de euro
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
4 fraude online,  semnal de alarma de la Politia Capitalei
15:49
Semnal de alarmă de la Poliția Capitalei: „Prea mulți români își pierd banii din doar câteva click-uri!” Ghid complet împotriva celor 4 mari fraude online
mamă tânără, așezată la o masă, folosind laptopul în timp ce lucrează de acasă cu doi copii jucându-se în fundal, langa o canapea gri
14:59
Părinții singuri pot primi 3 zile în plus de concediu de odihnă. Senatul a votat proiectul
Evenimentul celor de la Caiac SMile a reunit aproximativ 200 de oameni în cele două zile. Foto: Libertatea.
10:46
Cel mai spectaculos drum din țară, parcurs în motocicletă de persoane cu dizabilități: lecția de viață predată timp de două zile pe Transfăgărășan
Ninge viscolit pe Transfăgărășan, iar drumarii intervin cu utilaje și peste 5 tone de sare spre Bâlea Lac. Sursă foto: Meteoplus / Facebook
10:06
Iarna a venit peste noapte pe Transfăgărășan. Ninge viscolit, iar drumarii intervin cu utilaje cu lamă și peste 5 tone de sare spre Bâlea Lac / VIDEO
stalp-energie-cifre-piata-energie
15:13
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
15:01
Sentimentul economic, între cauză și semnal
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
22 sept.
Apocaleapșa după Nicușor