Mirela Vaida a fost înlocuită la Antena 1. Începe noul reality-show matrimonial

Comentează

Mirela Vaida a fost înlocuită la Antena 1 și asta pentru că emisiunea "2K1" a intrat în vacanță. De la ora 14.00, pe tronsonul emisiunii „2K1” începe „Nuntă cu scântei”.

Mirela Vaida a fost înlocuită la Antena 1 de Ana Modoran. „Nuntă cu scântei”, emisiunea despre cum să organizezi pas cu pas și în timp record o nuntă perfectă, începe luni, 31 iulie, de la ora 14.00, la Antena 1, și se va difuza în fiecare zi, de luni până vineri.

Mirela Vaida a fost înlocuită la Antena 1 de Ana Modoran

La “Nuntă cu scântei”, cuplurile participante care ajung în faţa altarului vor avea parte de organizarea nunții la care visează, în doar o săptămână, cu o singură condiţie: să lase întregul control al evenimentului în mâinile mamelor lor! Cele două cuscre îşi vor disputa astfel supremaţia într-o serie de confruntări inedite, la capătul cărora doar una dintre ele va ieşi învingătoare. Prezentatoarea acestui maraton al pregătirilor de nuntă, presărat cu alegeri dificile din partea mirilor și cu misiuni imposibile din partea mamelor lor, este Ana Morodan.

Arhiva foto

Noul reality-show matrimonial de la Antena 1 va readuce în fața telespectatorilor cele mai controversate perechi de îndrăgostiți de la “Mireasă pentru fiul meu”. Cuplul care luni, 31 iulie, va sparge gheața la “Nuntă cu scântei” va fi format din Ionela și Teodor. Cei doi s-au cununat civil în fața întregii țări, în urmă cu doi ani, iar de această dată publicul va fi acela care îi va conduce la altar. Asta în cazul în care se va ajunge acolo, întrucât drumul va fi presărat cu multe peripeții.

Stresul și miza sunt mari pentru îndrăgostiții care depind acum doar de deciziile pe care le vor lua mamele lor. În aceste condiții, viitoarea mireasă va trece prin clipe grele și va avea reacții extreme, iar mirele va fi de multe ori pe punctul de a claca. Pe lângă crizele de nervi pe care le vor face îndrăgostiții la aflarea alegerilor făcute de mamele lor, tensiunea își va spune cuvântul și în cazul cuscrelor.  Au doar o săptămână la dispoziție să organizeze nunta după bunul lor plac, gusturile lor în anumite privințe sunt diametral opuse, iar fiecare dintre ele va dori să-și impună punctul de vedere.

Citește și

EXCLUSIV/ Inna are iubit american, consideră Barcelona cea de-a doua sa casă, dar refuză să emigreze. ”Vreau să rămân cetățean român”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Niveluri scăzute ale apei pe fluviul Dunăre la Coslogeni, județul Călărași, România, pe 15 august 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images
06:37
Debitul Dunării la intrarea în ţară, de peste două ori mai mic decât normalul din septembrie. Care e prognoza pentru finalul lunii
Un autobuz STB, în trafic
06:27
5 linii STB, deviate și fără opriri la „Piața Sf. Vineri” de luni noapte, din cauza lucrărilor de la Pasajul Apărătorii Patriei
MONDEN
Andi Moisescu
Exclusiv
20 sept.
Ce spune Andi Moisescu despre venirea Nadiei la „Românii au talent”. Când încep filmările show-ului de la Pro TV
Radu Vâlcan
20 sept.
De ce „Insula iubirii” nu va fi difuzată vineri, 25 septembrie 2026. Schimbarea anunțată de Antena 1
POLITIC
Declarații Siegfried Mureșan, Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Tanczos Barna de la Palatul Parlamentului 18 septembrie 2026
LiveText
06:00
Premierul desemnat Siegfried Mureşan anunţă miniştrii cabinetului şi programul de guvernare
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
20 sept.
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Ultimele știri
07:59
O nouă scumpire la motorină luni, 21 septembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
07:48
Dronă detectată la 12 kilometri nord de Chilia, aproape de granița României. Două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea au fost ridicate de la sol
BREAKING NEWS
07:17
Surse judiciare: Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT. Se fac percheziții în locuința sa și alte imobile într-un dosar de înșelăciune
07:02
Cât costă cazarea studenților în noul an universitar. Tariful este în funcție de universitate și tipul de cameră
TRENDING
20 sept.
Căsuțele Hobbit aflate la 80 de kilometri de Brașov, scoase la vânzare. Cât costă complexul inspirat de „Stăpânul Inelelor”
20 sept.
Horoscop 21 septembrie 2026. Fecioarele au tendința de a respinge orice alegere pe care o fac cei dragi dacă nu corespunde cu ceea ce cred ele
20 sept.
Ai un telefon vechi acasă? Datorită inteligenței artificiale, chiar și dispozitivele stricate pot valora acum mai mult
20 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
În stânga, Oliwia, la 8 ani, în fața tonetei cu cornuri a unui localnic, în dreapta, în la 17 ani, fața unei mese pe care sunt întinse bucate tradiționale
06:00
Avea 8 ani când a plecat cu familia într-o călătorie în jurul lumii și a văzut 61 de țări: „În Peru, ne-au furat totul”
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cartierul istoric Al Fahidi – cartier cu clădiri în stil arab clasic din Dubai, Emiratele Arabe Unite
20 sept.
Cea mai veche clădire din Dubai își redeschide porțile după 5 ani de lucrări masive de restaurare. Fortul Al Fahidi va deveni muzeu
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
20 sept.
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Avion pe pista in aeroport, stationeaza in zona de alimentare
20 sept.
Turismul european a crescut în prima jumătate din 2026, dar valurile de căldură extremă au alungat vizitatorii din Europa de Vest
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
De la stânga la dreapta, Claudiu Manda (secretar general PSD), Sorin Grindeanu (președinte PSD) și Marian Neacșu (fost vicepremier și un om de bază al conducerii partidului). Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
20 sept.
Claudiu Manda (PSD) spune că dacă Siegfried Mureșan păstrează direcția lui Ilie Bolojan „nici nu ar trebui să ne caute”
Siegfried Mureșan și purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan. Foto: Facebook
20 sept.
PNL critică PSD, dar îi cere să îl susțină pe Siegfried Mureșan, cu o zi înainte ca partidul lui Grindeanu să decidă: „Am pus pe masă soluția alternanței la guvernare”
În Europa, costurile articolelor esențiale pentru bebeluși variază semnificativ de la o țară la alta, iar pentru multe familii, acestea pot reprezenta o povară financiară majoră. Sursă foto Shutterstock
20 sept.
Cât costă să crești un bebeluș în Europa. România, printre țările cu cele mai mici cheltuieli în primul an
Mai multe fragmente de dronă au fost descoperite duminică, 20 septembrie, plutind în derivă în apele Mării Negre, în Zona Economică Exclusivă a României. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto Shutterstock
20 sept.
Fragmente de dronă găsite în trei locuri diferite în Zona Exclusiv Economică a României din Marea Neagră
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”