Un complex turistic unic, inspirat din universul „Stăpânul Inelelor”, este scos la vânzare în Porumbacu de Sus, la poalele Munților Făgăraș. Complexul a fost inaugurat în 2018 și include opt căsuțe Hobbit, integrate armonios în peisaj, cu acoperișuri verzi și design curbat, relatează BizBrașov.
Conceput de doi tineri din București, ansamblul oferă camere tematice, precum Camera Artistului, Fierarului sau Tradițională. Fiecare cameră este decorată cu obiecte autentice, inclusiv o năframă cu o vechime de peste 120 de ani.
Situată la doar 80 de kilometri de Brașov, pensiunea poate fi o opțiune pentru turiștii interesați de turism tematic.
„Dealul Verde” dispune de facilități moderne, inclusiv un lounge cu șemineu, o vatră de foc în aer liber, saună și ciubere exterioare, asigurând o experiență completă pentru turiști. Pensiunea „Dealul Verde”, situată pe un teren de 5.000 mp, poate fi achiziționată pentru 600.000 de euro.
Anunțul de vânzare, publicat de Sotheby's International Realty România, prezintă proprietatea ca o destinație potrivită pentru iubitorii de natură și arhitectură inovatoare