Gala Nostalgia le va aduce tuturor personaje foarte emoţionante, care vor scoate la iveală tot felul de lucruri mai puţin cunoscute despre ei.

I se va întâmpla şi Mirelei Vaida, pe care transformarea în Doina Badea, poate una dintre cele mai mari voci pe care le-a avut vreodată România, o va face să mărturisească ceva neaşteptat.

Mirela Vaida și-a deschis sufletul în fața celor care o cunosc. „Plâng pe ascuns. Lumea nu ştie asta despre mine!”

„Eu tot timpul sunt nostalgică. Ce nu ştie lumea despre mine este că eu plâng foarte uşor, dar pe ascuns, să nu ştie nimeni! Mă descarc prin plâns, însă îmi revin repede!”, a dezvăluit Mirela, care a mai completat:

„Mi se pare o melodie care te rupe în două! E o stare pe care niciunul dintre noi nu are cum să nu o fi experimentat măcar o dată în viaţă!”. Cum se va descurca Mirela cu personajul primit la Ruletă, telespectatorii vor putea urmări sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1.

Stela Popescu, Florian Pittiş şi Mircea Baniciu sau Maria Tănase şi Fărâmiţă Lambru sunt doar câteva dintre transformările care vor trezi nostalgia în platoul transforming show-ului, sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1.

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

Cosmin Seleşi Orchestra va deschide gala Nostalgia, într-o seară dedicată amintirilor tuturor românilor.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI