La vârsta de doar 5 ani, Misha Miller și-a descoperit talentul la muzică, iar acum are o carieră în plină ascensiune. „Părinții au fost cei care m-au susținut pe tot acest parcurs. Model a fost și unchiul meu, care mi-a cultivat gustul muzical”, a spus ea, dezvăluind cine stă în spatele succesului său, potrivit Fanatik.

Artista vorbește cinci limbi străine: româna, engleză, franceză, rusă și spaniolă, ceea ce face să fie mult mai ușoară comunicarea cu fanii săi din întreaga lume. Misha Miller a pus mare accent și pe educația sa, iar puțini sunt cei care știu că ea a terminat două facultăți: Științe Politice și Finanțe Bănci.

Cântăreața nu poate trece neobservată, iar de multe ori primește mesaje pe rețelele de socializare. Pentru sursa mai sus-menționată, Misha Miller susține că fiul lui David Beckham, Romeo, ar fi încercat să o cucerească. De asemenea, James Arthur și celebrul rapper Tyga, fostul iubit al lui Kylie Jenner, ar fi fost cuceriți de frumusețea ei.

Din păcate pentru pretendenții ei, artista este într-o relație stabilă de câțiva ani și nu este impresionată de cei care încearcă să-i intre în grații.

„Ca să mă cucerească cineva, trebuie să mă iubească. Trebuie să mă respecte, să înțeleagă meseria mea și să îmi ofere spațiu personal“, a spus Misha Miller.

Misha Miller (2)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

În timp ce alte fete de vârsta ei se gândesc să își investească banii în genți și pantofi, artista își dorește să înființeze un azil de bătrâni. Misha Miller are o relație foarte apropiată cu bunicii ei, fapt care a făcut-o să se gândească să deschidă un cămin.

„Dacă mi-aș dori un proiect de suflet, acesta ar fi să înființez un azil de bătrâni unde să le ofer nu doar condiții materiale, dar și sufletești. Sunt foarte apropiată de bunicii mei, ei m-au crescut o bună parte din viață și le sunt profund recunoscătoare pentru iubirea oferită.

Și știu că există bunici care sunt singuri și care au nevoie de sprijin. Aș vrea să întorc iubirea primită în acest fel, ajutând”, a povestit Misha Miller.

Misha Miller, artista cu cea mai difuzată piesă la radio în vara aceasta

În timp ce vara își făcea simțită prezența, melodiile Mishei Miller au devenit coloana sonoră a sezonului. Cu hit-ul său „Un minut”, Misha Miller a ajuns în vârfurile topurilor de difuzare radio, cucerind ascultătorii cu bine-cunoscutul „Inima mea…”

Piesa s-a clasat pe primul loc în Media Forest cu cele mai multe difuzări la radio, iar numele Misha Miller a devenit printre preferatele  publicului larg la doar 6 luni de la lansare.

„Sunt extrem de fericită și recunoscătoare, vreau să mulțumesc tuturor celor care au făcut acest lucru posibil: radiouri, DJ, echipei mele. Dar cel mai important, vreau să le mulțumesc oamenilor ca au primit această piesa atât de cald. Abia aștept să împărtășesc cu voi piesele la care am lucrat în ultima perioadă.” a declarat Misha.

Melodia sa, „Un minut”, a fost o adevărată explozie, atrăgând peste 500.000 de vizualizări în prima săptămână, a fost în trending YouTube și a ocupat locul 1 în Shazam România. În topul Media Forest, piesa a fost pe primul loc timp de 7 săptămâni, ajungând la un număr de 2900 difuzări – cele mai multe difuzări din trimestrul 2. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (9)
Avatar comentarii

hurricane 01.12.2023, 17:51

succes cu proiectul tau de suflet

Avatar comentarii

mariussorin75 01.12.2023, 20:18

gata, e si asta vedeta deacuma, i-a dat ala like la 2 poze si sunt impreuna :)))

Avatar comentarii

Alex.59 01.12.2023, 20:24

Ho-paaa...o altă "artistă" care e o "divă în devenire"...Misha Miller, lumeee...!!! ???

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.