Dwayne ‘The Rock’ Johnson a simţit că i se prpbuşeşte cerul în cap când a aflat că mama şi verişoara lui au ajuns de urgenţă la spital, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un şofer ce conducea în stare de ebrietate.
Actorul care face ravagii pe marele ecrane cu producţia de box-office „Hercules” a postat pe contul lui de Instagram un mesaj în care le vorbeşte fanilor despre momentele de groază prin care au trecut rudele lui şi a publicat şi o imagine cu maşina făcută praf.
„Mama mea şi o verişoara (Lina Fanene) au fost implicate într-un accident, lovite de un şofer beat. Prima mea reacţie a fost să îl prind pe cel care a făcut asta şi să-i fac rău. Dar apoi am realizat că cel mai important este că familia mea a surpravietuit şi ne putem îmbrăţişa în continuare. Îmbrăţişaţi-vă cu toţii familiile şi fiţi recunoscători că vă puteţi uita la ei şi să spuneţi: Vă iubesc. Accidentele de acest gen pot fi 100% prevenite”, a scris The Rock pe pagina sa de Instagram, alături de o fotografie de la locul accidentului.
Imediat cum a aflat de incident, primul impuls al lui Dwayne, unul dintre cei mai musculoşi actori şi fost luptător de wrestling, a fost să-l caute pe făptaş şi să îşi facă singur dreptate.
„Prima mea reacţie a fost să găsesc persoana care a făcut asta şi să-i fac un rău îngrozitor”, a scris pe o retea sociala actorul din cel mai recent film Hercule.
Din fericire pentru soferul vinovat de accident, Dwayne a revenit la sentimente mai bune ulterior, mărturisind este fericit că mama şi Lina sunt bine după accident.
„Am realizat că cel mai important este ca familia a supravieţuit şi că le pot sterânge în braţe”, a adăugat Dwayne.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.