Monica Anghel, în vârstă de 51 de ani, a luat decizia de a scăpa de kilogramele în plus, pentru că ajunsese să aibă și probleme de sănătate. În prezent, ea cântărește 59 de kilograme, aceeași greutate pe care o avea la 24 de ani. Sportul a ajutat-o foarte mult și reușește să se mențină la această formă de care este foarte mulțumită.

„Am rămas la 59,4 kg, ca atunci când aveam 24 de ani. Mă rog, atunci când aveam 24 de ani aveam 58 de kg. De când am slăbit, am avut cel mai puțin 57 de kg, dar evident că apucându-te de sport, se face masă musculară și atunci e normal să îți arate cântarul puțin mai mult”, a declarat vedeta pentru Playtech.

Artista a încercat întotdeauna să fie cea mai bună versiune a sa și să se simtă bine în pielea ei. Mama ei a fost cea care a învățat-o încă de mică să aibă încredere în ea.

„Eu întotdeauna am fost cea mai bună versiune a mea, pentru că întotdeauna mi-a plăcut de mine. Dacă nu îți place ție de tine, nu poți să ai pretenția de la ceilalți să le placă de tine. Noi cu noi înșine trebuie să fim bine și să ne acceptăm așa cum suntem: cu calități și cu defecte, să ne iubim așa cum suntem, să ne prețuim. Din copilărie, mama întotdeauna mi-a dat încredere în mine. Mi-a spus: «să ai încredere întotdeauna în tine, pentru că ai de ce!» Dar asta nu înseamnă că mi-am luat-o în cap. Sunt un om mai mult decât ok.”

Cinci reprezentanți ai elevilor explică pentru Libertatea de ce susțin greva profesorilor și critică guvernanții: „Se folosesc de noi și de contextul examenelor ca să oprească protestul”
Recomandări
Cinci reprezentanți ai elevilor explică pentru Libertatea de ce susțin greva profesorilor și critică guvernanții: „Se folosesc de noi și de contextul examenelor ca să oprească protestul”
monica-anghel-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

De curând, Monica Anghel a terminat cursurile pentru instructor de fitness. Ea merge în continuare să se antreneze cu un antrenor personal, însă la un moment dat își dorește să își antreneze prietenele.

„Am luat nota zece la ambele probe, și la cea scrisă și la cea practică, și sunt instructor de fitness. Dar merg în continuare la sală și lucrez cu Bogdan Vasile, căruia îi sunt extrem de recunoscătoare pentru că e un om foarte echilibrat, știe extraordinar de multe lucruri și consider că acest curs, de 3 luni de zile, putea să dureze oricât de mult, că eu m-aș fi dus acolo nonstop.

L-am făcut pentru mine ca să știu cum să mă antrenez.”

„Nu o să fac chestia asta pentru bani”

Monica Anghel nu își dorește să câștige bani din acest domeniu, ci vrea să meargă cu grupul ei de prietene la sală și să le ajute să slăbească. Pe lângă cursul de instructor de fitness, vedeta a urmat și un curs despre nutriție.

Știți ce afecțiuni de sănătate mintală sunt decontate în România? Nici măcar sistemul nu știe, arată un recent raport
Recomandări
Știți ce afecțiuni de sănătate mintală sunt decontate în România? Nici măcar sistemul nu știe, arată un recent raport

„Îmi spun prietenele mele: «Hai să facem gașcă și să mergem la sală». Le-am zis: da, ok, haideți să termin și eu cu toate examenele, cu cursurile pe care le mai am. Mai am pe 28 mai al doilea examen la cursul de consultant psihologie nutrițională și mai am încă un examen, în ianuarie, la consultant nutriționist. Și abia după aceea o să-mi strâng gașca de prietene să mergem undeva la o sală, să ne plătim toate abonamentul. Și pentru că știu ce am de făcut, să ne lase să facem toate exercițiile cu mine ca să zic așa, dar nu o să fac chestia asta pentru bani, nu m-am gândit la asta sau să-mi fac o sală, nu. Sunt săli peste tot, important este să mergem.”

„Antrenamentul zilnic este de 180 de genuflexiuni, 250 de abdomene”

Pentru sursa mai sus menționată, Monica Anghel a mărturisit că aceste cursuri le-a făcut pentru ea, pentru că își dorea să cunoască mai multe lucruri despre nutriție și sport. În fiecare zi artista are un plan de antrenament bine stabilit, astfel că face 180 de genuflexiuni și 250 de abdomene.

„În primul și în primul rând, eu cursurile astea le-am făcut pentru mine, ca să aflu cât mai multe lucruri despre ceea ce mă interesează pe mine cel mai mult și anume să fiu sănătoasă. Că despre asta este vorba. Sunt foarte bine, antrenamentul zilnic este de 180 de genuflexiuni, 250 de abdomene, stau în planșă, deocamdată am ajuns la un minut și 15 secunde. Este un exercițiu bun și pentru mușchii paravertebrali, pentru că se dezvoltă foarte bine. Și când voi ajunge la 5 minute, o să fie minunat, dar nu mai am mult.”

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul din TRECUTUL Ginei Pistol care a făcut-o să PLÂNGĂ la nuntă! Moment critic de faţă cu toată lumea
Playtech.ro
Bărbatul din TRECUTUL Ginei Pistol care a făcut-o să PLÂNGĂ la nuntă! Moment critic de faţă cu toată lumea
Dureros ce se întâmplă acum cu fosta soție a lui Dem Rădulescu, la 74 de ani. Paula Rădulescu are un mare regret în suflet
Viva.ro
Dureros ce se întâmplă acum cu fosta soție a lui Dem Rădulescu, la 74 de ani. Paula Rădulescu are un mare regret în suflet
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
PUBLICITATE
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
Universitățile încep să verifice dacă studenții folosesc AI pentru lucrări. Ce pățesc cei care nu respectă regulile
Știrileprotv.ro
Universitățile încep să verifice dacă studenții folosesc AI pentru lucrări. Ce pățesc cei care nu respectă regulile
"Mai mult decât o apocalipsă". Potopul căzut din cer a făcut prăpăd în vestul țării. Casele s-au umplut de apă și nămol, iar pe străzi mașinile au fost luate pe sus
Observatornews.ro
"Mai mult decât o apocalipsă". Potopul căzut din cer a făcut prăpăd în vestul țării. Casele s-au umplut de apă și nămol, iar pe străzi mașinile au fost luate pe sus
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
La brațul cărui bărbat celebru, proaspăt divorțat, și-a făcut apariția Sore, la nunta lui Smiley! Noul cuplu i-a uimit pe toți!
Unica.ro
La brațul cărui bărbat celebru, proaspăt divorțat, și-a făcut apariția Sore, la nunta lui Smiley! Noul cuplu i-a uimit pe toți!
Horoscop 30 mai 2023. Peștii au idei noi și interesante despre cum să-și facă viața mai frumoasă și acestea sunt o sursă de bucurie
HOROSCOP
Horoscop 30 mai 2023. Peștii au idei noi și interesante despre cum să-și facă viața mai frumoasă și acestea sunt o sursă de bucurie