De două luni, serile de sâmbătă aduc un spectacol care nu poate fi ratat! Cei de acasă au șansa de a vedea opt echipe de concurenți, aflați în premieră în cel mai longeviv show al transformărilor, cum se pregătesc și aduc pe scenă, momente incredibile!

De această dată, NiCK NND și Sali își vor duce la capăt una dintre așteptările pe care le-au avut de la începutul sezonului, după cum va sublinia Crina Mardare. ”Și-au văzut un vis împlinit. Își doreau o lăutărie”, va spune ea, după primul antrenament în care cei doi s-au pregătit pentru a-i lua locul doamnei Maria din Taraful de la Vărbilău!

Taraful de la Vărbilău – NiCK NND & Sali (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

”Este o piesă extraordinară, de actorie, de cântat live, cu taraf”, va ține să adauge Sali, în timp ce Nick va recunoaște că este și o provocare și o bucurie: ”o să fie treabă, abia aștept. E marfă piesa”.

Evident, pregătirea nu va fi deloc una ușoară, mai ales având în vedere ce transmit cei doi artiști, în general.

Câți bani a dat Gigi Becali în 2024 la AUR. Lista celor care au împrumutat partidul, iar apoi au devenit parlamentari
Recomandări
Câți bani a dat Gigi Becali în 2024 la AUR. Lista celor care au împrumutat partidul, iar apoi au devenit parlamentari

„Va fi foarte greu să mențină energia la un nivel scăzut”, va mărturisi Adriana Trandafir, cea care îi pregătește pe partea actoricească.

Vizibil încântați, cei doi se tem, în mod evident, să nu rateze prestația de pe scenă. ”Încercăm să nu facem de râs acest taraf extraordinar”, va spune Nick, în timp ce Sali va spune că partea dificilă a acestui live va fi că: ”o să cântăm cu taraf”.

Înainte de a urca pe scenă, cei doi vor avea o scurtă discuție cu doamna Maria, interpreta bine cunoscută a Tarafului: ”Puteți, sunteți tineri”, le va transmite aceasta pentru a le oferi din încrederea ei.

Cum vor duce momentul la capăt și ce reacții vor primi din partea juraților? Ce puncte vor reuși să obțină, dar și cum vor comenta membrii Tarafului, care vor fi pe scenă cu ei? Aflăm în doar două zile, într-o ediție plină de energie!

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Cum au ajuns faimoși Nicușor Dan și George Simion. „Micii Einsteini al Balcanilor” versus „Noii Golani”
Adevarul.ro
Cum au ajuns faimoși Nicușor Dan și George Simion. „Micii Einsteini al Balcanilor” versus „Noii Golani”
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Litoralul pentru toți 2025. Reducerile ajung până la 40%. Stațiunea cu cele mai mici prețuri
Observatornews.ro
Litoralul pentru toți 2025. Reducerile ajung până la 40%. Stațiunea cu cele mai mici prețuri
Horoscop 10 mai 2025. Berbecii au senzația că ceva se încheie și altceva începe și au mare dreptate, dar ar fi bine să nu tragă concluzii
HOROSCOP
Horoscop 10 mai 2025. Berbecii au senzația că ceva se încheie și altceva începe și au mare dreptate, dar ar fi bine să nu tragă concluzii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI