Nora Andei Ghiță a trecut prin momente cumplite, după ce a pierdut sarcina din cauza unei erupții pe piele. Loredana se afla în luna a treia și aștepta cu nerăbdare să devină mamă pentru prima oară. Întreaga familie este în stare de șoc.
Cuprins:
"Am fost la ecografia de 12 săptămâni și, la câteva zile, am avut o erupție pe piele și am fost la medic. El mi-a spus că trebuie să întrerup sarcina pentru că am făcut rubeola. Mario a fost foarte afectat, am plâns cu toții. Am fost dărâmați, toți ne doream un copil. Am trecut peste asta pentru că suntem uniți. Nu am aflat sexul copilului, dar eu imi doream fetiță. Mario a zis ca nu conteaza ce sex are, sănătos să fie. Acum trebuie să modific ținutele de nuntă pentru că nu mai sunt însărcinată. Ne-am gândit să amânăm nunta, dar nu am prins teama. Nu am făcut-o. Trebuie să aștept o perioada ca să își revina organismul și apoi o să rămân din nou însărcinată", a spus Loredana la Kanal D.
Anda Ghiță este alături de nora ei, în cele mai grele momente. "În urmă cu 21 de ani, am avut aceeași boală ca a Loredanei, când eram însărcinată cu baiatul meu. Tot la 3 luni a trebuit să întrerup sarcina și am inceput sa mă documentez. Fătul ar putea să iasa handicapat. Eu o ajut pe Loredana să treacă peste, e fata mea", a mărturisit Anda Ghiță.