5 știri by Libertatea – Educație, rubrica de știri găzduită de Laura Macavei, ne aduce, și în această săptămână, cele mai virale cinci știri din lumea educației.
Clopoțelul a sunat din nou ieri, 7 septembrie, iar curțile școlilor au devenit neîncăpătoare: peste trei milioane de elevi s-au întors în bănci. Iar pe copii îi așteaptă un an plin de noutăți: elevii de-a IX-a vor învăța după programe școlare noi, cei de-a XII-a vor da Bac-ul decalat, iar cei de gimnaziu vor fi evaluați după noi standarde. Anul acesta, peste 70 de școli încă au grupuri sanitare neconforme, iar alte 700 sunt încă în renovare. Cât despre programul copiilor, seceta a dat peste cap orarul celor din Târgu Neamț, acolo unde două școli au intrat în online, iar alte patru în Săptămâna Verde și Școala Altfel.
Directori de școală numiți politic, profesori aduși la catedră ilegal, nepotisme și favoruri, comportamente indecente mușamalizate și organizarea unor examene prin încălcarea legii. Sunt doar câteva dintre acuzațiile pe care fosta directoare adjunctă a Colegiului Hasdeu din Buzău le aduce inspectoratului școlar, dar și conducerii actuale a liceului. Anca Florea a dezvăluit pentru Libertatea și presiunile politice venite din partea Consiliului Județean, care i-ar fi sugerat să comită fals în acte.
Elevii care intră în clasa a IX-a încep școala fără manuale. În acest an au intrat în vigoare noile planuri-cadru pentru liceu și programele școlare aferente, însă procedura pentru achiziția manualelor încă nu este finalizată. Ministrul Educației, Mihai Dimian, a declarat că versiunea digitală a manualelor ar putea fi disponibilă după jumătatea lunii septembrie, în timp ce manualele tipărite ar putea ajunge la copii abia în octombrie.
La 1 septembrie a intrat în funcțiune noua garnitură de inspectori școlari numiți din pix, pe criterii politice. În județul Buzău, de exemplu, ștafeta a fost predată de PSD celor de la PNL. În Maramureș, Olt, Călărași, la fel, tot PNL a preluat frâiele educației. La Constanța, în schimb, unul dintre inspectorii adjuncți este membru USR. Tot USR trage sforile și la Iași, acolo unde o inspectoare este soția unui consilier local. Legea care prevede desființarea inspectoratelor școlare, amânată până acum de trei ori, ar urma să intre în vigoare la anul.
Scandal monstru la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța! Doi asistenți universitari sunt anchetați pentru luare de mită. Potrivit procurorilor, cei doi profesori cereau studenților sume între 600 și 2.500 de euro pentru promovarea restanțelor. În dosar sunt anchetate și două studente acuzate de complicitate. Valoarea totală a sumei cerute este de aproximativ 37.000 de euro.