“Mici lămuriri în legătură cu #Colectiv :- noi nu suntem eroi, aşa cum ăia care au primit un glonț în tibie în timp ce se aflau ascunşi sub pat, la Revoluție, nu sunt revoluționari.
– cei care au salvat vieți, fie ei pompieri, medici pe ambulanțe sau civili, sunt eroii acelei seri.
– noi nu am dat jos nici un guvern, românii în general au un comportament reactiv, nu proactiv, de aceea au simțit să iasă în stradă în număr mare, fix în acel moment; voi l-ați dat jos, voi toți, cei multi.
– noi suntem supraviețuitori ai unei tragedii, nu merităm nici ode, nici piedestaluri, însă nici să ne încărcați cu sarcini inutile și să puneți presiune pe noi.
– noi, supraviețuitorii, avem o datorie, aceea de a duce mai departe numele Colectiv și ale celor 63, sub o formă sau alta.
– 63 + 100 de oameni nu vor schimba o națiune, nu mai dormi, fii tu schimbarea ce-o vezi în alții, azi mai mult ca oricând, nu mâine, nu poimâine! Cei care mă cunoașteți de dinainte de Colectiv, știți că asta sunt, că nu m-a schimbat în nici un fel incendiul și că nu pozez și nu am pozat în viața mea în altceva decât ceea ce sunt! Nu pot să nu mă întreb cum de v-ați găsit atunci timp să ieșiți în stradă? Care era urgența? Alungarea lui Ponta? Ei bine, ați reușit. Mai departe? Merge totul ca pe roate? Vă mărturisesc că am urmărit în seara asta documentarul de pe Discovery şi mă simt prost pentru că am pierdut vremea, mai bine ieșeam în stradă să îmi fac datoria de român, că unii au şioriciul gros, se lasă mai greu duşi …”, a scris ea pe contul de socializare.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!