Vedeta Kanal D Raluca Bădulescu este una dintre cele mai superstițioase persoane din showbiz. Celebra blondă nu se întoarce din drum chiar dacă a uitat ceva important acasă, nu trece pe sub scară, iar dacă se întâmplă ca vreo pisică neagră să îi taie calea, întotdeauna face trei pași înapoi. „Am o vârstă, poate cei tineri râd de superstițiile astea pentru că le consideră băbistice, dar în fine…”, și-a justificat ea opțiunea.

Raluca Bădulescu are două superstiții de care nu ai mai auzit! "Dacă port ceas sau  portofel, nu îmi va merge bine"

Dacă aceste obiceiuri sunt puse în practică și de alți superstițioși, Raluca a dus la un alt nivel teama de neprevăzut. Aceasta susține că încă din copilărie și-a impus două reguli principale de la care nu se abate sub nicio formă.

„Nu port niciodată ceas. Nici măcar dacă mă roagă cineva să îl păstrez pentru un minut, nu îl păstrez. Mi se pare că îmi aduce ghinion dacă am ceas. Și niciodată nu am portofel. Ceas și portofel nu am avut și nici nu o să am vreodată. Sunt sigură că voi fi săracă dacă voi avea ceas sau portofel. Iau carduri sau înghesui banii în geantă, după posibilități”, a declarat, pentru Libertatea, Raluca Bădulescu.

Vedeta TV a ajuns la aceste convingeri după o serie de întâmplări bizare, a căror protagonistă a fost. “Acum mulți ani, la mare, dacă mă ruga cineva să îi păstrez ceasul câteva minute, cât intra în apă, se întâmpla ceva. Asta era în copilărie. Am tras concluzia că dacă port ceas sau dacă  port portofel, nu îmi va merge bine”, ne-a explicat ea cum a ajuns în această situație.

Video: Grigore Alexandru

Citeşte şi:

Strigătul disperat al mamei unui tânăr ucis la Revoluţie: „Nu ne face nimeni dreptate. Suntem ţara cea mai josnică, cei mai nenorociţi oameni la conducere!”

Ca să dea turcilor contractul cu tramvaie de 160 de milioane de euro, Primăria București a ignorat 6 nereguli sesizate de Agenția Națională pentru Achiziții Publice!

Nu IT-iștii produc cei mai mulți bani în România. Află care este cel mai profitabil domeniu

Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
PARTENERI - GSP.RO
Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
Cine este soțul Oanei Roman. Are o nouă meserie. Unii s-ar rușina să facă asta
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Cine este soțul Oanei Roman. Are o nouă meserie. Unii s-ar rușina să facă asta
Horoscop 12 iulie 2020. Balanțele marchează astăzi finalul unei perioade dificile din viața lor profesională
HOROSCOP
Horoscop 12 iulie 2020. Balanțele marchează astăzi finalul unei perioade dificile din viața lor profesională