Regizorul nu a murit. Doar a plecat…

În peliculele Regizorului pe care imaginaţia nu l-a cruţat niciodată, Morţii ireale şi iluzorii i-a fost fost hărăzite doar roluri ale personajului secundar pe care, fără milă, el, Comisarul, a ciuruit-o şi a învins-o ori de câte ori s-au înfruntat. Însă, ca-ntr-un joc de umbre palide, când lumina strălucitoare lasă, uşor, loc întunericului veşnic, Moartea şi-a luat o nemeritată Revanşa şi, într-un ultim act, într-un amurg cenuşiu, a tras Ultimul cartuş. În aer sfâşiat şi geamăt pustiitor, Sergiu Nicolaescu, o legendă a cinematografiei româneşti, s-a ridicat la cer în vălătuci de fum care s-au insinuat, dincolo de nori, în praful de stele printre care s-au amestecat întru eternitate.
La despărţire, Regizorul a fost condus de câteva sute de persoane – soţie, familie, prieteni, dar şi oameni care i-au apreciat creaţiile – , care, deopotrivă, l-au plâns şi l-au aplaudat.
Trista simfonie a focului mistuitor a furat zâmbete, surâsuri şi a lăsat în urmă doar tuşe nemişcate, încremenite, şi inimi răzvrătite în faţa destinului avar şi înfometat… Poate că asta e măreţia spectacolului pierdut între sublim şi realitate. Regizorul nu a murit. Doar a plecat acolo unde infinitul îi va fi totuna cu privirea-i…
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE