Laura a vorbit despre relația dintre ea și Smiley și a recunoscut că au format un cuplu frumos, pe care toată lumea îl admira. “Am avut o relaţie frumoasă care a durat cinci ani. Eu şi el am avut multe în comun. Clar ne-am potrivit o perioadă. Şi apoi a venit un punct în care fiecare s-a hotărât să meargă pe drumul lui. Fără resentimente. Vorbim în continuare, am ţinut legătura. Şi chiar a compus coloana sonoră a serialului meu, «Vertically Taste» (emisiunea de gătit a Laurei, difuzată pe canalul personal de Youtube – n.r.). Cred că e o poveste care s-a privit cu admiraţie. Asta pentru că, în general, oamenii tind să se raporteze la exemplele publice. Noi am fost doi oameni sinceri. Probabil că de asta oamenii s-au simţit atraşi de poveste”, a declarat Laura Cosoi pentru revista OK! Magazine.
În prezent, Laura este căsătorită cu Cosmin Curticăpean. După o nuntă de vis și două petreceri de pomină, care au marcat momentul în orașele natale ale mirilor, Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean au devenit „abonați” la cumetriile prietenilor. Actrița și soțul ei sunt antamați de amicii lor la botezurile moștenitorilor, știut fiind faptul că amândoi iubesc copiii și că își iau în serios rolurile de părinți spirituali.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții