Porţile festivalului se vor deschide la ora 15:00 în ambele zile. Pentru a ajunge direct la festival, va exista o linie specială RATB care va face legătura între Piața Victoriei şi Domeniul Ştirbey şi va fi disponibilă începând cu ora 14:30 în ambele zile de festival, pe 13 şi 14 august. Linia este directă şi plecările vor fi la aproximativ la fiecare 30 de minute. La finalul fiecărei zile de festival, după ultimul concert, autobuzele se vor găsi la ieșirea de pe domeniu și vor pleca către București la același interval, până la ora 4:00 dimineața.
Tom Rowlands și Ed Simons (The Chemical Brothers) vor închide ediția din acest an a deja consacratului festival Summer Well. Britanicii, care au mai reputat un imens succes în urmă cu nouă ani, la București (Sala Polivalentă), își promovează cel mai nou album, ”We Are the Night” care, la doar o săptămână de la lansare a fost primit în topurile din Europa și Statele Unite. Rugați chiar de colegul lor de celebritate Fat Boy Slim, dar și The Stone Roses, Oasis, sau Kylie Minogue să le mixeze melodiile, The Chemical Brothers au fost recompensați în cariera lor cu un Grammy.
Zece trupe vor concerta pe scena Summer Well 2016: The Chemical Brothers, Hurts, Years & Years, The Neighbourhood, Crystal Fighters, Milky Chance, BØRNS, Blossoms, Sundara Karma și HÆLOS.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2e667bc58e85c2fadba426f6b21b0786.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_edfd4e570148ec4d98f5f5c269d8a276.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1361ab9b167672c8b0b17525da79b641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5432c6604011c4d56a41642d666d686a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_60fa0b6792d6cd70d972fbdb988e4ef5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a241ae70ce23b0ee719acc950b30b482.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_c2e94e0d7589b016496d4c4ed46598d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_d7ac11480a05000f858f9edb20f100dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e150f563db80706f8516db5b71837a08.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.