Observator lucid al societăţii americane şi al particularităţilor ei, scriitorul născut la Newark (New Jersey) a fost menţionat cu regularitate drept posibil câştigător al premiului Nobel pentru literatură, dar nu l-a obţinut niciodată, potrivit Agerpres.

Philip Roth a scris peste 30 de cărţi, inclusiv cartea de memorii „Patrimony” din 1991, care examinează relaţia complexă cu tatăl său şi care i-a adus Premiul Cercului naţional al criticilor de carte, şi „American Pastoral”, pentru care a câştigat Premiul Pulitzer în 1998.

La începutul anului, scriitorul israelian de origine română Aharon Appelfeld, supravieţuitor al Holocaustului, a decedat la vârsta de 85 de ani, relatează AFP și Haaretz. Aharon Appelfeld a scris mai multe opere despre viața evreilor din Europa, înainte și în timpul Holocaustului, însă a insistat că „nu este un autor al Holocaustului”.

Citește și

Părinții nu trebuie să le dea copiilor alimente cumpărate de pe stradă, shaorma, fast-food. “Sunt enorme riscurile dacă îi hrănesc ca pe adulți”

 

 

Gigi Becali, derapaj sexist la adresa Vioricăi Dăncilă. Incredibil ce a putut sa spuna despre ea: "Ne ducem pe miriște!"
GSP.RO

Gigi Becali, derapaj sexist la adresa Vioricăi Dăncilă. Incredibil ce a putut sa spuna despre ea: "Ne ducem pe miriște!"

Horoscop 13 noiembrie 2019. Risc de neînțelegeri pentru Tauri
HOROSCOP

Horoscop 13 noiembrie 2019. Risc de neînțelegeri pentru Tauri