Oltenii au dominat prima repriză, dar au pierdut apoi controlul

Pe arena din Kuopio, gazdele au crezut că deschid scorul încă din minutul 4 prin Armah, însă reușita de pe contraatac a fost anulată corect pentru ofsaid. Ulterior, campioana României a preluat inițiativa și a trecut pe lângă gol în minutul 18, prin șutul neprecis al lui Etim, potrivit News.ro.

Oltenii au presat și au fost aproape să beneficieze de un autogol în minutul 27, când reluarea lui Baiaram, respinsă de portarul Riihimaki, l-a lovit pe Magassa, însă tot francezul a salvat de pe linia porții. Dominarea Craiovei s-a materializat în cele din urmă în minutul 39, când Baiaram a transformat în gol centrarea lui Adrian Rus.

Ritmul s-a schimbat în repriza secundă la Kuopio, unde gazdele au restabilit egalitatea în minutul 72 prin lovitura de cap a lui Jaime Moreno, din centrarea fostului ploieștean Jyry, după ce Popescu îi blocase o altă șansă cu doar câteva minute mai devreme.

Momente de panică după prăbușirea lui Kabuye pe teren

Finalul partidei a fost marcat de momente de panică, meciul fiind întrerupt în minutul 90 după ce atacantul angolez al gazdelor, Calvin Kabuye, s-a prăbușit pe teren. O ambulanță a intervenit de urgență pe gazonul sintetic de la Kuopio pentru a-i acorda îngrijiri medicale și a-l transporta la spital, jocul fiind reluat doar pentru minutele de prelungire, potrivit GSP.ro.

Calificarea în play-off-ul competiției se va decide joia viitoare, pe 13 august, în returul de pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.