„Am fost sunată de consulul Italiei. Mi-a spus că Miguel este acolo şi să vin să-mi iau ceasul de la el. Cei de acolo m-au controlat foarte bine, dar s-au purtat foarte frumos cu mine. Consulul chiar a râs de Miguel”, a mărturisit Simona Traşcă, la „Acces Direct”, la Antena 1. Pamela, cum i se mai spune Pamelei, şi-a recuperat ceasul şi a semnat un proces verbal la Consulat. „Aş vrea să scot la licitaţie acest ceas, care este placat cu aur, iar pentru mine are o valoare sentimentală”.
Simona a făcut referire şi la incidentul de ieri, când italianul Miguel a sărit să o bată şi să o tragă de păr şi a făcut o afirmaţie şocantă: „Nu m-a impresionat faptul că m-a lovit, pentru că eu sunt obşinuită cu bătaia. Oricum, eu nu-i port pică lui Miguel, chiar dacă mi-a rupt părul din cap”.
Un telespectator, pe nume George, chiar a deschis licitaţia, în direct, oferind suma de 1.000 de lei pentru ceasul buclucaş, dar cu condiţia ca banii să fie donaţi în scop caritabil.
Conform „Acces Direct”, italianul Miguel Alarcon ar urma să plece din România.
.

"Mâncarea e dezgustătoare, oamenii pot să te ucidă, iar femeile sunt ca porțelanul". Țara din Europa care a îngrozit-o pe soția lui Angel Di Maria
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce avere are Victor Pițurcă, de fapt! Afacerile neașteptate din care a făcut bani
Playtech.ro
Ce avere are Victor Pițurcă, de fapt! Afacerile neașteptate din care a făcut bani
Cum arată fiul lui Laurențiu Reghecampf și al Corinei Caciuc la 8 luni. Ce se observă în poza cu micuțul Liam
Viva.ro

Ce salarii câştigă şoferii în România. Cine poate ajunge la 14.000 de lei pe lună
Observatornews.ro
Ce salarii câştigă şoferii în România. Cine poate ajunge la 14.000 de lei pe lună
Un bărbat devenit mai bogat după o noapte de beție. După ce și-a găsit telefonul pierdut, a aflat că a câștigat la pariuri online
Știrileprotv.ro
Un bărbat devenit mai bogat după o noapte de beție. După ce și-a găsit telefonul pierdut, a aflat că a câștigat la pariuri online
Prima reacție a Cristinei Ich după scandalul Pițurcă – DNA: ”Sunt alături de el”
FANATIK.RO
Prima reacție a Cristinei Ich după scandalul Pițurcă – DNA: ”Sunt alături de el”
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 30 ianuarie 2023. Leii au șansa de a obține un control mult mai bun asupra propriilor gânduri și de a le coordona mai bine
HOROSCOP

S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află
PUBLICITATE