Constantin Fusa, fratele celebrei interprete de muzică populară, avea 58 de ani şi suferea de mai multe boli grave. Cele mai afectate organe erau inima şi ficatul. Drept cauză a decesului, după autopsie, a fost stabilită comoţia cerebrală.
„În 12 mai l-am găsit decedat în apartamentul său. A fost un om deosebit. A venit în Valea Jiului în anul 1978, din Moldova, în urma unei acţiuni de recrutare pentru personalul necesar în minele de cărbune. A lucrat, până la pensionare, ca miner la Mina Aninoasa”, a declarat Paul David, finul lui Constantin Fusa.
Bărbatul locuia chiar în blocul la al cărui parter se află sediul Poliţiei din Aninoasa. „După efectuarea cercetărilor s-a dovedit că moartea a fost una naturală. Nu există nicio suspiciune privind comiterea vreunei infracţiuni, respectiv o crimă”, a precizat Nicolae Airinei, comandantul Poliţiei Aninoasa.
La înmormântarea care a avut loc sâmbătă nu a putut fi prezentă şi celebra sa soră care avea programate o serie de concerte. Totuşi, la intervenţia Sofiei Vicoveanca, slujba funerară a fost oficiată de către Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.