Aveam 19 ani, eram proaspăt ieşită din liceu şi studentă anul I la Regie de film şi tv. Eram cea mai mică din clasa, toţi colegii fiind adulţi care deja lucrau în domeniu dar doreau să avanseze în post printr-o diplomă de regizor sau pur şi simplu să îşi schimbe meseria. Profesorul nostru de an, un mare regizor din epoca ceauşistă, m-a făcut atât de des să mă îndoiesc de mine, încât uneori mă trezeam întrebându-mă dacă nu mai bine mă duceam eu la litere sau la drept.

Orice proiect aduceam, mi se spunea în faţă clasei că “nu e bun, e un haos total în mintea ta, nu te pricepi”. O dată, de două ori, de trei ori… până când am izbucnit în plâns. Cu sughiţuri şi lacrimi şiroaie. I-am spus, aşa cum am reuşit prin valul de emoţii, că mă simt nedreptăţită, eu mereu vin cu filmele realizate înainte de sesiune şi ajung să fac 2-3 proiecte în loc de unul singur că să mi se spună că toate sunt greşite, nereuşite sau că ar trebui să mă mut la alt profil. Ceva nu era ok.

Am rugat conducerea că la licenţă să îmi ofere posibilitatea să prezint lucrarea unor profesori care nu erau în anul nostru, (proful de an îmi spusese că nu îmi da licenţă) că să înţeleg şi eu o părere obiectivă şi să ştiu dacă 3 ani din viaţă mea i-am petrecut nefiind bună în ceea ce îmi doream să fac. La licenţă am luat 10 şi m-au invitat să particip la un festival cu scurt metrajul meu. Just sayin… L-am întrebat, la final, de ce s-a comportat aşa cu mine şi ştiţi ce mi-a spus? Ca să te ambiţionez.

Altă întâmplare s-a petrecut la liftul facultăţii, în anul I, când un coleg (40 de ani, lucra în televiziune) s-a mirat total în momentul în care i-am spus că visez să fac videoclipuri şi piesele pe care le voi scrie să beneficieze de clipuri făcute de mine. “Nu vreau să îţi dărâm corola de minuni a lumii (exact astea au fost cuvintele, va daţi seama cât m-a frapat..) dar dacă tu crezi că vei reuşi să faci asta, eşti pur şi simplu naivă”.

Trei luni mai târziu lansăm clipul Beautiful Lover, clip al cărui regizor am fost (am avut şi regizor secund care a supervizat tot în momentele în care eu eram în faţă camerei), m-am implicat şi în montaj, conceptul mi-a aparţinut, stylingul la fel.. nu o fi fost el cel mai tare clip, dar atât am reuşit la momentul respectiv din ce buget am obţinut, acelea erau vremurile (clipurile din perioada aceea erau toate slow motion cu gagici dansând în club) şi de bine, de rău, clipul a rulat pe televiziunile de specialitate un an de zile iar piesă a fost un succes pe radio. Asta apropo de ambiţie şi de a crede în visele tale”, a povestit Sore, care este nepoata interpretei de muzică populară Daniela Condurache.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.