Cunoscutul actor Adrien Brody s-a aflat într-o vizită la București, unde a fost prezent alături de Alexandra Dinu la premiera filmului „Bullet Head”, în care amândoi sunt protagoniști, alături de John Malkovich și Antonio Banderas.

Printre vedetele care au fost prezente la eveniment s-au aflat și actorul Andreas Petrescu și soția sa, fosta prezentatoare de televiziune și producătoare Augusta Lazarov.

Actorul a povestit despre ce i s-a întâmplat în sala de cinema.

„Aseară m-a scos nevastă-mea la film. Avanpremiera „Bullet Head”. Aveam emoții. În sală erau actorii fimului. Alexandra Dinu si Adrien Brody. Brody e unul dintre cei mai mari actori care au deschis ochii pe Pământ. Si la un moment dat, chiar am vorbit cu el.
A fost asa: ne asezaserăm pe scaune si au anunțat că va ține un discurs chiar Adrien Brody.

Fix atunci de pe rândul meu a iesit cineva, ceea ce m-a enervat. Adică nu iesi fix în clipa aia când eu mă uit să îl văd pe omul ăla în carne si oase în aceeasi sală cu mine. Nu am zis nimic pentru că mi-am dat seama că cine trece pe lângă mine e chiar el. Si când a venit înapoi, ca să vedem filmul, atunci am conversat.

Mă rog, am conversat.. .a vorbit mai mult el. Eu mi-am tras picioarele să îi fac loc si el a zis „Thanks”. Ceea ce nu e puțin lucru. Ultima dată când l-am auzit mulțumind a fost când a luat Oscarul pentru „Pianistul””, a spus Andreas Petrescu.


Citește și: VIDEO|”Români până la moarte”, episodul 2. Grecia, acum 6 ani. Mort și pierdut pe plantație


 

Un bilet găsit de soția sa într-o geantă pe care nu o mai folosise de patru ani i-a schimbat viața: „Mi-a zis că e un semn”
PARTENERI - GSP.RO
Un bilet găsit de soția sa într-o geantă pe care nu o mai folosise de patru ani i-a schimbat viața: „Mi-a zis că e un semn”
Vlad Voiculescu, acuzații GRAVE după congresul PNL: ”Peste 4000 de teste pozitive nu au fost ...
Playtech.ro
Vlad Voiculescu, acuzații GRAVE după congresul PNL: ”Peste 4000 de teste pozitive nu au fost ...
Filmul confuziei fatale din Maramureș: Orbit de gelozie, un tânăr a provocat un accident înfiorător, după ce i s-a părut că a văzut-o pe fosta iubită într-o mașină
Observatornews.ro
Filmul confuziei fatale din Maramureș: Orbit de gelozie, un tânăr a provocat un accident înfiorător, după ce i s-a părut că a văzut-o pe fosta iubită într-o mașină
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Știrileprotv.ro
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Telekomsport
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți