„Cum naiba se face ca unii dintre îndragostitii cu care aprindeai stelele mai ieri şi cărora pasiunea li s-a stins din pricini care nu ne privesc, raman prieteni? Mai, cum? M-am tot framantat si am ajuns la concluzia ca spiritul meu teluric are o gramada de evoluat până-ntr-acolo. Am văzut cu ochii mei foşti iubiţi care ies la masă cu actualii iubiţi”, se întreabă vedeta pe blog.

Aceata continuă: „Minunat, veţi spune, civilizat, că suntem oameni! Aşa ar trebui! Perfect de acord, cu o singura conditie: sa nu fi fost iubire. Să nu fi fost pasiunea aia dementă, ochii pe ceas si respiratia nedusă la capăt până la-ntâlnire, amorul tulbure de ora cinci dimineaţa şi care te prinde privind tavanul între patru ochi cu-ntrebarea: “Cât sunt de fericit?” Să nu fi fost senzatia de gol in cap, in inima si-n trunchi când te-ai prins ca se termina si-ai incercat sa reinventezi relatia aceasta pe care-o simteai pierzandu-se-n sine însăşi, să nu fi colorat tu, cu sângele tau arterial, trandafirul din Frumoasa şi Bestia”.

Teo a încheiat: „Pot fi prietenă cu oricine. Cred că asta-i ideea. Cu oricine. Dar nu cu bărbatul pentru care mi-aş fi negustorit fericirea în primul bazar din Rai sau din Iad, după cum ar fi cerut Goethe, pe loc. Pentru care mi-aş fi dat viata fără să mă fi uitat o clipă peste umar. Ce prietenie e asta? Cum să nu-ti vină să urli când vezi o alta femeie atingandu-l, zâmbindu-i complice, întinzandu-i serveţelul la masa, sorbind “o lingura de vin” din paharul lui? Poate, dacă nu l-ai iubit. Îţi ingadui sa fii prieten cu cineva pentru care n-ai nutrit vreodata pasiune. Cred cu tarie ca pasiunea si prietenia sunt incompatibile în aceeaşi relaţie”.

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.