„Am venit la mare să fac plajă, dar mi-am dus copiii la control”. Ce au descoperit medicii la micuții turiști de pe litoral

Alexandra Cărbunar a venit din Dâmbovița pe litoralul românesc pentru câteva zile de relaxare cu familia. Când a ajuns pe plaja din Olimp și a văzut corturile militare ridicate direct pe nisip, n-a stat pe gânduri: și-a luat ambii copii de mână pe cel de 6 ani și pe cel de 10 ani și s-a pus la coadă pentru consultații gratuite, căci știa de campania ,,Asumă-ți să fii sănătos”, derulată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București, în parteneriat cu mai multe societăți medicale de profil.

„Anul trecut am fost la Saturn și am beneficiat de consultații gratuite. Acum am venit la Olimp. Medicii ne-au întrebat ce mănâncă cei mici, i-au cântărit și măsurat, iar greutatea și înălțimea lor sunt bune. Am venit să le controlez și alunițele, că le-au apărut multe de la soare. E o ocazie excelentă, mulți oameni n-au fost niciodată la un control și chiar așteaptă așa ceva!”, povestește mămica Alexandra.

Povestea Alexandrei nu este o excepție. În prima zi din campania de pe litoral, zeci de turiști în șlapi și costume de baie au lăsat cearșafurile pentru a-și verifica sănătatea, beneficiind de analize de sânge pe loc (glicemie, trigliceride) și spirometrii. Totuși, în spatele acestor controale de pe plajă se ascunde o realitate medicală cruntă, care i-a făcut pe specialiști să tragă un semnal de alarmă uriaș.

România, afectată din plin de obezitate: 1 copil din 4 are probleme de greutate

România reflectă din plin această criză globală: peste 70% din populația adultă a țării suferă de suprapondere sau obezitate, iar fenomenul se extinde accelerat către copii. În paralel, scăderea natalității și creșterea riscurilor de sănătate la vârste tinere pun o presiune uriașă pe viitorul societății.

„Trăim niște momente dificile din perspectiva copiilor, într-o țară în care natalitatea este prăbușită și valorile sunt destul de alarmante pentru ziua de mâine. Trebuie să avem o foarte mare atenție vizavi de ce facem cu copiii veniți pe lume. Se presupune că pe litoral, în vacanță, sunt copii și familii sănătoase care vin să-și petreacă timpul liber. Cu toate acestea, ideea conștientizării importanței prevenției trebuie să înceapă de la familii și mai departe implementată copiilor.”, a spus prof. dr. Doina Pleșca, medic primar pediatru.

Bilanțul anilor trecuți  ai campaniei „Asumă-ți să fii sănătos!” arată o criză uriașă de greutate la români

Campania de prevenție „Asumă-ți să fii sănătos!” a adus 46 de medici dermatologi, pediatri, endocrinologi și pneumologi direct pe nisip, în 5 stațiuni: Olimp, Neptun, Jupiter, Saturn și Mangalia. Din miile de evaluări endocrinologice și metabolice realizate pe plajă în anii trecuți, medicii au depistat că un procent covârșitor de adulți prezintă obezitate abdominală/viscerală, hipertensiune nediagnosticată, glicemii la limită și risc crescut de diabet sau sindrom metabolic.

Din ce în ce mai mulți minori aduși de părinți la corturi au fost încadrați la suprapondere și obezitate infantilă. Evaluările au arătat că 1 din 4 copii controlați pe plajă (peste 25%) depășește greutatea normală pentru vârsta lui, având deja markeri de grăsime viscerală și risc de boli metabolice precoce.

Capcana din vacanță: Gogoșile înfuriate cu smântână și ciocolată

Medicii recunosc că nu e ușor să le spui oamenilor veniți în concediu să renunțe la bunătăți, dar avertizează că greșelile mici se adună.

„E delicat, vin uneori pacienți la consult pe plajă cu tăvițele pline cu gogoși calde, cu smântână, dulceață și ciocolată. E greu să le zici ‘nu mânca’. Oamenii sunt în vacanță. Dar trebuie să înțeleagă că obezitatea vine la pachet cu diabet, hipertensiune arterială și boli de inimă. Iar dietele drastice prin înfometare sunt cea mai proastă alegere, pentru că slăbești din mușchi și apoi te îngrași la loc doar în grăsime, prin efectul yo-yo”, a explicat prof. dr. Cătălina Poiană, prorector al UMF „Carol Davila” și președintele Colegiului Medicilor din România.

Copiii cu exces de greutate i-au depășit pe cei subnutriți. Medicii dau consultații gratuite pe plajele din România, unde 1 din 4 copii este supraponderal
Turiștii din Olimp așteaptă rândul la consultații gratuite oferite de medici în campania Asumă-ți să fii sănătos, ediția a șasea. Foto: Alexandra Mănăilă/Libertatea

Pediatrii explică faptul că peste 80% dintre tineri nu mai fac deloc mișcare, beau sucuri dulci în exces și au rămas cu obiceiuri proaste din timpul pandemiei, când au stat izolați în casă și au ronțăit fără oprire.

Nopți pierdute în cluburi și ore în șir pe telefon

Tinerii medici rezidenți pediatri veniți de la Institutul„Matei Balș” pe plaja din Olimp le dau părinților sfaturi clare despre cele trei lucruri care distrug sănătatea celor mici: lipsa somnului, mâncarea proastă și ecranele.

„Copiii până la 14 ani au nevoie de 10 ore de somn, iar adolescenții de minimum 8 ore. În timpul somnului se reface tot ce consumăm ziua. Când îi dai copilului dulciuri sau fast-food, nu doar că îl hrănești prost, dar îi afectezi direct creșterea și creierul. În plus, ecranele trebuie reduse la maximum! Decât să le dăm telefonul doar ca să treacă timpul și să avem liniște, mai bine ne chinuim să le găsim activități și să petrecem timp cu ei”, avertizează dr. Cristina Dican, medic rezident pediatru.

Marea s-a liniștit, dar vine pericolul de pe cearșaf!

După două zile în care salvamarii au ținut steagul roșu sus din cauza curenților periculoși, marea s-a potolit în sfârșit și turiștii au invadat din nou apa. Din fericire, la Olimp nu s-a înecat nimeni anul acesta, oamenii ascultând de salvamari. Totuși, salvamarii avertizează că cel mai mare pericol pe caniculă nu vine mereu din valuri, ci din soare!

„Anul trecut, din păcate, au murit oameni pe plajă direct pe cearșaf sau pe șezlong, din cauza căldurii extreme. Au făcut infarct sau AVC pentru că au stat ore în șir la soare fără să se hidrateze”, a atras atenția un salvamar din Olimp.

Medicii dermatologi subliniază că orele ideale pentru expunerea la soare sunt dimineața devreme, fără a depăși ora 10:00, sau după-amiaza târziu, după ora 16:00 – 17:00. În intervalul critic de la prânz (orele 10:00 – 16:00), radiațiile sunt agresive și pot provoca daune ireversibile pe termen lung.

Pentru sinteza necesară de vitamina D este suficientă o expunere de doar 15–20 de minute pe zi. În restul timpului, este obligatorie aplicarea cremei cu protecție solară cu 30 de minute înainte de a ieși pe plajă, îmbrăcămintea lejeră (din in sau bumbac) și acoperirea capului. De asemenea, simplul stat sub umbrelă nu ne protejează complet, deoarece razele se reflectă din nisip și apă, oferind un plus de aproximativ 30% din radiații.

Riscul arsurilor solare din copilărie este mult mai grav decât pare la prima vedere, deoarece cancerul de piele se dezvoltă tăcut, fără dureri.

„Dacă ai avut cinci arsuri [cu bășici] în copilărie, riscul este dublu de a dezvolta o formă de cancer la nivel adolescent sau la adult. Marea problemă este că, în general, cancerul de piele nu are simptomatologie. Dacă celelalte forme de cancer pot da dureri sau tuse, cel de piele nu dă. Lumea are tendința să spună că nu mă doare, nu mă mănâncă, nu sângerează. Dar riscul este major. Peste jumătate dintre adulți regretă că nu s-au protejat în copilărie de erupția solară”, a subliniat conf.dr. Alin Nicolescu, medic dermatolog, președintele Societății Române de Dermatologie.

Mișcare activă pe nisip și în valuri: Câte calorii ardem la plajă ca să slăbim

O vacanță la mare nu trebuie să însemne doar statul pe șezlong și înfruptatul din gogoși înfuriate. Plaja este, de fapt, una dintre cele mai bune „săli de sport” naturale, iar nisipul instabil și apa mării obligă organismul să depună un efort dublu pentru a-și menține echilibrul.

  • Înotul în mare: Spre deosebire de o bazin obișnuit, valurile și curenții mării solicită toate grupele musculare.
    • Adulți: O oră de înot în ritm moderat sau activ în mare arde între 400 și 600 de calorii (iar un înot mai alert sau stilurile bras și fluture pot ajunge până la 700-800 kcal/oră).
    • Copii: Joaca energică în valuri, bălăceala continuă și înotul îi ajută pe cei mici să consume între 250 și 400 de calorii pe oră, un remediu excelent împotriva excesului ponderal.
  • Voleiul pe plajă (Beach Volley): Nisipul moale pune o presiune uriașă pe picioare, fese și abdomen, solicitând intens inima și articulațiile fără a le șoca.
    • Adulți: O partidă de o oră de volei pe nisip topește între 480 și 550 de calorii, fiind considerat unul dintre cele mai eficiente sporturi de vară pentru arderea grăsimilor.
    • Copii și adolescenți: O oră de alergat, sărit și bătut mingea pe plajă arde în jur de 300 – 400 de calorii, întărind masa musculară și sistemul osos.
  • Mersul sau alergatul desculț pe nisip moale: Nisipul opune rezistență la fiecare pas. Un simplu mers alert pe marginea apei arde cu până la 50% mai multe calorii decât plimbarea pe asfalt.
    • Adulți: Arde între 300 și 450 de calorii pe oră.
    • Copii: Alergatul liber pe plajă, alergatul după mingi sau jocurile de mișcare îi scapă pe cei mici de 200 – 300 de calorii pe oră.

Prevenția salvează viața și buzunarul!

Mesajul medicilor de pe plajă este simplu: să învățăm să prevenim înainte de a ajunge la spital. Schimbarea mică de azi, fie că înseamnă renunțarea la un suc dulce, practicarea timp de o oră a unui sport în apă sau pe plajă cu familia sau un somn mai lung, este cea care ne scapă de boli grave pe viitor.

Turiștii români din 5 stațiuni de pe litoral au schimbat șezlongul pe controale medicale gratuite. Un român stabilit în Austria a venit să-și petreacă vacanța pe litoralul românesc și a cheltuit 1.800 de euro în 7 zile la Olimp.

Libertatea a pornit o campanie editorială, „Generația Fast-Forward: Povestiri despre ace, pastile și bisturie”, o incursiune cinstită, fără ocolișuri, în lumea acelor de slăbit, a pastilelor, dietelor și a operațiilor la care apelează tot mai mulți români, iar în primul episod dr. Sorina Ispas, medic și pacientă cu obezitate povestește cum a slăbit 20 de kilograme.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.