Trupa VUNK concertează în premieră la Sala Palatului, după 30 de ani de carieră. Cornel Ilie: „Ne dorim ca spectatorii să plece mai tineri decât au venit” 

Cornel Ilie, solistul și membrul fondator al trupei, a stat de vorbă cu Libertatea despre evoluția avută în cei peste 30 de ani de carieră, dar și despre provocările întâmpinate, industria muzicală din România, responsabilitatea unui artist sau primul show de amploare fără toboșarul Nicu Sârghea.

30 de ani de existență a trupei VUNK

În vara lui 2024, Cornel Ilie și Vunk au împlinit 30 de ani de carieră, moment în care au lansat și clipul piesei „Un sărut sărat și-un răsărit”. 

La acea vreme, solistul Cornel Ilie și toboșarul Nicu Sârghea erau singurii membri fondatori ai trupei. Din 2006, când Alex Belciu și Victor Cenușă au plecat din țară, componența formației s-a schimbat. 

Ilie vorbește despre cum retragerea celor doi colegi a fost una dintre cele mai mari provocări pe care le-a întâlnit în viața de muzician, urmată de moartea lui Nicu, pe 12 decembrie 2024. 

Cornel Ilie și Nicu Sârghea au fost colegi încă din școala generală, când s-au cunoscut la orele de muzică. „E greu și complicat acum, în pregătirea lui (n.r. – a concertului de la Sala Palatului), darămite când se va și întâmpla. Însă, știu ce și-ar fi dorit și el și știu cât de tare se bucura la fiecare concert, mai ales unul așa mare, așa că voi fi atent numai la lumina și frumusețea pe care o oferă muzica și prezența oamenilor care ne iubesc”, a spus Cornel despre primul show pe care-l va avea la Sala Palatului, și primul fără Nicu.

Recomandări

Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii

Inspirat, în anii de început, de rock-ul britanic

Primul concert VUNK a fost în 1994, la Teatrul „Ion Creangă” din Piața Romană, pe vremea când trupa se numea VANK, după numele celor care o formau, Victor, Alex, Nicu și Cornel. 

„La 20 de ani eram un tânăr plin de visuri, cu un stil vestimentar inspirat de trupele rock britanice. Purtam blugi largi, tricouri simple sau cu mesaje și cămăși în carouri. Ascultam mult The Beatles, Queen, Metallica, și orice venea din rock-ul britanic. Eram pasionat de muzică, evident, dar și de poezie și cinematografie. Îmi plăcea să analizez versurile melodiilor și să descopăr sensuri ascunse”, își aduce aminte artistul despre anii de început. 

În prezent, adaugă, e mai echilibrat, dar și mai conștient de el și de impactul pe care-l poate avea prin muzică. „Îmi păstrez curiozitatea, dar am învățat să mă bucur mai mult de proces, nu doar de rezultate”, explică Ilie. Apropo de curiozitate, el susține că asta-l ajută să-și dezvolte creativitatea. 

Recomandări

Șefa IȘJ Timiș merge la Curtea Constituțională după ce a fost lăsată fără permis fiindcă a depășit o mașină de Poliție care „încurca circulația”

„Scriu când simt ceva puternic. Nu am un ritual, dar liniștea și călătoriile mă ajută. Creativitatea se dezvoltă prin curiozitate. Ascult muzică nouă, citesc, mă uit la filme, vorbesc cu oamenii”, precizează el.

Deranjat că muzica pierde în fața trendurilor efemere

Acum este conștient de responsabilitățile unui artist față de public, dar și de presiunea de a lansa ceva nou mereu. Ilie a mai povestit și despre emoțiile pe care le simte când urcă pe scenă, dar și despre așteptările pe care le are de la concertul simfonic de pe 14 februarie.

Libertatea: Când ai simțit prima oară că trupa pe care ai fondat-o a avut succes? Cum ai defini succesul?
Cornel Ilie: Primul moment în care am simțit că am reușit ceva a fost când oamenii au început să cânte versurile noastre la concerte. Succesul, pentru mine, înseamnă să ai un impact real asupra oamenilor, să creezi emoție.

– Povestește-mi despre industria muzicală românească a vremurilor de la începutul trupei. Cum era? Care au fost trupele românești alături de care ați crescut?
– Era o industrie în formare, fără prea multe resurse. Nu existau rețele sociale, nici streaming. Dacă voiai să fii ascultat, trebuia să ajungi la radio sau la televiziune. Am crescut odată cu Vama Veche, Șuie Paparude, ZOB și mulți alți artiști care au fost primul val de muzică underground de după Revoluție – fiecare cu drumul lui, dar toți încercând să ridicăm muzica românească.

Recomandări

Drapelul României flutură în mijlocul protestului uriaș de la Belgrad: „Ne-am inspirat de la voi!”

– Cum privești industria muzicală din România în prezent? Care sunt plusurile și minusurile ei?
– Industria muzicală din România a evoluat enorm în ultimii 30 de ani. Dacă la începutul anilor 90 era greu să-ți faci o trupă, să înregistrezi o piesă și să o lansezi pe un canal de distribuție relevant, astăzi lucrurile sunt mult mai accesibile. Oricine poate compune, înregistra și distribui muzică de acasă, doar cu un laptop și un soft potrivit. 

Platformele de streaming și social media au democratizat accesul la public, și au permis artiștilor independenți să își construiască o carieră fără să depindă de case de discuri sau de radio. Este un mare plus, mai ales pentru generațiile tinere, care au acum oportunități pe care noi nu le-am avut la început. Dar tocmai această accesibilitate face ca piața să fie extrem de aglomerată. În fiecare zi apar sute de piese noi, iar algoritmii platformelor dictează în mare parte ce ajunge la public. 

De multe ori, calitatea și conținutul muzicii sunt sacrificate în favoarea unor trenduri efemere. Succesul nu mai depinde doar de talent sau de profunzimea unui cântec, ci și de cât de bine este promovat pe rețelele sociale, câte vizualizări adună într-un timp scurt sau cât de „viralizabil” este refrenul. Asta poate fi frustrant pentru artiștii care pun suflet în creațiile lor și nu vor să compună doar pentru a bifa un algoritm. 

Un alt minus este că se consumă muzica mult mai repede. În trecut, un album putea rămâne în atenția publicului ani de zile, iar o piesă putea fi ascultată pe radio și în concerte pentru foarte mult timp. Astăzi, succesul unei melodii se măsoară în săptămâni sau chiar zile, după care publicul trece la altceva. Acest ritm rapid poate pune presiune pe artiști să lanseze mereu ceva nou, fără a avea întotdeauna timpul necesar pentru a crea piese cu adevărat valoroase.

Muzică sinceră în care să se regăsească alături de public

– Sunteți una dintre cele mai longevive trupe din România. Care crezi că sunt elementele care au contribuit la asta?
– Autenticitatea, adaptabilitatea și faptul că nu am încetat niciodată să ne dorim să creăm ceva relevant. De la început, am ales să facem muzică sinceră, în care să ne regăsim și noi, și publicul nostru. Nu am încercat să copiem trenduri doar pentru a fi „în pas cu moda”, ci ne-am dorit să spunem povești reale, să transmitem emoții autentice. Cred că oamenii simt asta și de aceea au rămas alături de noi. 

Industria muzicală s-a schimbat enorm din 1994 până astăzi – de la casete și CD-uri, la download-uri ilegale, apoi la streaming și social media. Dacă nu am fi înțeles aceste transformări și nu ne-am fi adaptat la ele, probabil că nu am mai fi existat ca trupă. Ne-am păstrat esența, dar ne-am permis să evoluăm, să experimentăm sunete noi, colaborări diferite, să explorăm și alte forme de artă care completează muzica.

– Poți să-mi dai un exemplu de una dintre provocările majore prin care ați trecut ca trupă și cum i-ați făcut față?
– O provocare a fost momentul în care am rămas doar eu și Nicu în trupă. Am fost nevoiți să reconstruim VUNK aproape de la zero, dar am crezut în noi și în muzica noastră. O provocare și mai mare a fost decesul lui Nicu în decembrie 2024, cand practic am rămas singurul membru fondator al trupei.

– Ai avut de-a face cu presiunea de a fi mereu relevanți? Cum te raportezi la trendurile muzicale?
– Da, există această presiune, dar nu ne-am lăsat niciodată ghidați doar de trenduri. Facem muzică așa cum o simțim, iar dacă se aliniază cu ce e la modă, cu atât mai bine. Dacă nu, știm că avem un public care are nevoie de ceea ce avem noi de oferit.

„Talentul te poate ajuta, dar perseverența e cea care te face să reușești”

– Ce le-ai spune unor adolescenți care vor să-și facă un nume în showbiz?
– Să fie autentici, să muncească și să nu se lase descurajați de eșecuri. Talentul te poate ajuta, dar perseverența e cea care te face să reușești. Și să aibă răbdare. Altfel, șansele să reușești scad cu aproape jumătate din ele.

– Ești la curent cu muzica scoasă de noua generație?
– Da, urmăresc ce apare, însă nu compun gândindu-mă la o anumită generație. Cred că dacă muzica e sinceră, va ajunge la cine trebuie. Îmi plac unii artiști noi care au curajul să fie diferiți, să își asume un stil propriu. E o generație foarte conectată, foarte informată, dar și foarte presată de perfecțiune. Cred că VUNK a ajuns la ei pentru că versurile noastre vorbesc despre emoții autentice, iar asta nu are vârstă. Chiar o să avem câțiva invitați din noua generație în show-ul de la Sala Palatului. 

„Ne dorim să oferim oamenilor o experiență de neuitat”

– Pe 14 februarie, pregătiți primul concert simfonic la Sala Palatului. Care sunt așteptările voastre?
– Publicul se poate aștepta la o reinterpretare totală a pieselor noastre, într-o formulă emoționantă și spectaculoasă. Ne dorim să oferim oamenilor o experiență de neuitat, care să îi inspire și să le aducă un plus de emoție. Ne dorim ca spectatorii să plece cu un sentiment de împlinire și bucurie, că au trăit ceva cu adevărat special. Sau, cum îmi place mie să spun, să plece mai tineri decât au venit.

– Va fi primul concert fără Nicu. Cum simți asta?
– E greu și complicat acum, în pregătirea lui, darămite când se va și întâmpla. Însă știu ce și-ar fi dorit și el și știu cât de tare se bucura la fiecare concert, mai ales unul așa mare, așa că voi fi atent numai la lumina și frumusețea pe care o oferă muzica și prezența oamenilor care ne iubesc. După fiecare concert de asemenea importanță, vorbeam amândoi a doua zi și, pentru că el era mereu în spate cu tobele, nu simțea energia publicului așa cum o simțeam eu din față, mă întreba: „A fost bine? Le-a plăcut? Au cântat, s-au bucurat?”.

– Ai o amintire cu Nicu care ți-a rămas la suflet?
– Nimic nu poate depăși amintirile din copilărie, zilele de vacanță când ieșeam din blocul meu, mai făceam vreo 50 de metri și ajungeam la curtea lui. Mă înălțam pe vârfuri, ținându-mă cu mâinile de gardul de lemn cât să văd puțin peste el și îl strigam la joacă.

– Mai ai emoții pe scenă?
– Da, și sper să nu dispară niciodată. Emoția e semnul că îți pasă. E ceea ce te face să te conectezi cu publicul și să oferi tot ce ai mai bun, chiar și atunci când te simți vulnerabil. Fără emoție, cred că magia și autenticitatea ar dispărea, iar performanța ar fi mult mai puțin autentică.

„Dacă ai o voce care poate influența, trebuie să o folosești pentru bine”

– O întâmplare memorabilă cu un fan?
– Pentru coperta albumului „Domnul portocaliu și mașina timpului”, ne-am dorit un concept special, așa că am inclus zeci de fani în shooting. A fost o experiență deosebită, atât pentru mine, cât și pentru ei. Toți au fost extrem de entuziasmați să participe și să fie parte din procesul creativ, iar acea energie a transformat întreaga zi într-un moment cu adevărat memorabil. Nu a fost doar un shooting foto, ci o oportunitate de a crea o legătură reală între artist și public, iar acest lucru a fost reflectat perfect în rezultat.

– Crezi că artiștii au o responsabilitate față de public?
– Da, avem o responsabilitate, mai ales când avem o platformă prin care putem transmite mesaje.

– Ai fost vocal în privința alegerilor și a democrației. Cât de important crezi că este să te implici?
– E esențial. Dacă ai o voce care poate influența, trebuie să o folosești pentru bine.

– Ți-e teamă pentru viitorul țării? Ce le dorești românilor înainte de alegeri?
– Sunt îngrijorat, dar aleg să sper. Să fie atenți, să gândească critic și să voteze responsabil.

– E important ca persoanele publice să vorbească despre sănătatea mintală? Tu ai trecut vreodată prin depresie?
– Da, e important, pentru că normalizarea acestui subiect poate ajuta mulți oameni. Nu cred că am trecut vreodată prin vreo stare de deznădejde atât de intensă sau poate s-a întâmplat ceva apropiat și nu am știut să o definesc corect.

– Ce ai învățat în 30 de ani de muzică?
– Să nu iau nimic de-a gata și să fiu mereu curios.

– Ce melodie rezonează cel mai mult cu tine acum?
– Un cântec pe care abia aștept să îl cântăm la Sala Palatului și este unul pe care îl cântăm foarte rar, dată fiind structura lui deosebită, „Doina fără doi”.

– Ce îți dorești pentru următorii ani?
– Să fac muzică în continuare și să rămân aproape de oameni. Și copiii mei să fie mereu la fel de fericiți ca acum.

Foto: Cristina Oltean

Urmărește-ne pe Google News