Acum, la cei 46 de ani împliniţi pe 20 martie, Rudy Rodriguez va interpreta o femeie în vârstă de 75 de ani într-un serial sud-american în care acţiunea se desfăşoară printre scene de suspans şi de groază.

Telenovela, intitulată „Casa de la sfârşitul timpurilor/ La casa del fin de los tiempos”, este inedită atât prin faptul că printre personaje se află creaturi supranaturale, cât şi prin transformarea fizică prin care va trece Ruddy Rodriguez pentru a intra în pielea lui Dulce, o femeie în vârstă de 75 de ani. Aceasta întâlneşte spirite în casa ei veche şi, pornind de la mesajele acestora, încearcă să desluşească un mister care ar putea declanşa moartea tuturor celor din familie, potrivit Mediafax.

Primul rol într-o telenovelă a fost în 1986, în „Enamorada”, după care actriţa a jucat în aproximativ 30 de seriale, printre acestea aflându-se „Mala Mujer” (1991), Amantes de Luna Llena” (2000) şi versiunea latino-americană a „Nevestelor disperate”, „Amas de casas desesperedas” (2006-2007).

În afara scurtei apariţii în filmul din franciza James Bond, Ruddy Rodriguez a jucat în opt filme artistice, între 1994 şi 2009.

În 1995, s-a căsătorit cu un avocat din Venezuela, de care a divorţat în 2006. În acelaşi an a început povestea de dragoste cu regizorul columbian Juan Rafael Restrepo Bello, cei doi căsătorindu-se în 2011.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.