Doisprezece dintre cei mai buni participanţi vor urca duminica aceasta pe scena talent show-ului în speranţa că vor primi un loc în marea finală. Printre ei şi Romafest, un grup de dansatori de dans ţigănesc care au adus în faţa juraţilor un număr incredibil de percuţie corporală. Un împătimit al dansului, CRBL li s-a alăturat imediat, iar Jorge nu a putut sta nici el deoparte. Uite aici ce a ieşit!
Ansamblul Romafest a cunoscut succesul şi în străinătate având turnee prin mai multe ţări din Europa, ajungând chiar şi la celebrul Cirque du Soleil. S-au făcut remarcaţi încă de la preselecţii, când într-un număr impecabil de percuţie corporală şi-au folosit corpul ca instrument muzical, sunetele fiind redate prin mişcare. Pentru prima gală a show-ului, concurenţii s-au pregătit mai intens ca niciodată, convinşi că merită un loc în marea finală.
Impresionat de tehnica lor, CRBL şi-a dorit să încerce şi el, iar Jorge i s-a alăturat imediat. „Ce emoţie îţi dă scena asta, e incredibil!” a declarat imediat după moment CRBL. Deşi a savurat momentul colegilor săi, Bendeac i-a amintit lui CRBL de ce se află acolo: „Boss, facem şi noi o jurizare?” Întregul moment poate fi urmărit duminica aceasta, de la 20:30, în prima gală „România Dansează”, la Antena 1. Tot atunci, după o evaluare a tuturor prestaţiilor, cei trei juraţi vor trimite în finală trei numere (câte unul fiecare), urmând ca cel de-al patrulea finalist să fie ales de public prin vot, astfel: de la finalul emisiunii şi până a doua zi la ora 16.00, telespectatorii vor putea vota numărul pe care vor să îl salveze, dintre cei nouă concurenţi rămaşi. Acesta va fi anunţat în cadrul Observatorului de ora 16.00, de către prezentatorul show-ului, Jorge, care va spune STOP VOT şi îl va anunţa în direct telefonic.
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!