De la Ro-Mania, voluntar pe ambulanţă

De-a lungul timpului, componenţa trupei Ro-mania s-a tot schimbat. Doar Mircea, membru-fondator, a rămas fidel trupei. Ionuţ, venit în trupă în 2006, şi-a găsit o altă meserie, dar nu a renunţat la muzică.
“Când nu urc pe scenă, sunt voluntar pe ambulanţă şi sunt mândru de asta. Dacă am şti cât mai mulţi să acordăm primul ajutor, poate ar fi mult mai puţine persoane care mor”, ne-a spus Ionuţ Andraşi, membru Ro-Mania.
În 2014, Ro-mania cântă într-o nouă formulă: Iulian Monea, Ionuţ Andraşi şi Mircea Presel (de la stânga la dreapta)VI-I MAI AMINTIȚI? Iată cum arată ACUM trupele care făceau furori în urmă cu 15 ani!

Fomaţia Class a rămas în trei

Formaţia Class, lansată în 1996 în formula Mihaela Cernea, Mihaela Florea, Vlad Cernea şi Florin Cojocaru, a adunat în palmares o grămadă de premii pentru performanţele sale muzicale.
în 1996, trupa Class era formată din patru cântăreţiVI-I MAI AMINTIȚI? Iată cum arată ACUM trupele care făceau furori în urmă cu 15 ani!
Preţ de 10 ani, cei din trupă au scos hit după hit, doar că, după acest an, apariţiile s-au rărit, iar Mihaela Florea a părăsit ţara. În weekend, la Sibiu, Class a urcat pe scenă într-o formulă de trei, Mihaela Cernea, Florin şi Vlad.
2014, Class a rămas doar în formula de 3VI-I MAI AMINTIȚI? Iată cum arată ACUM trupele care făceau furori în urmă cu 15 ani!

Body and Soul revine

Din 1998, formula Body and Soul s-a tot schimbat, însă acum, membrii trupei sunt hotărâţi să revină în forţă, iar pentru a surprinde pe toată lumea şi-au găsit şi o colegă care cântă la vioară.
La lansare, Body and Soul era formată doar din băieţiVI-I MAI AMINTIȚI? Iată cum arată ACUM trupele care făceau furori în urmă cu 15 ani!
“Am început în formula de patru în 1998, iar în 2003 unul a renunţat. Trei dintre noi am continuat să cântăm până în 2009, când valul s-a schimbat şi ne-am oprit. Pe 2 septembrie ne vom relansa însă cu o piesă nouă. Se numeşte «Arde-o tot» şi va avea un videoclip inedit, al unui regizor care face filme pentru festivalul de film de la Cannes”, au povestit membrii trupei.
Acum, trupa s-a mărit, are şi fete în componenţăVI-I MAI AMINTIȚI? Iată cum arată ACUM trupele care făceau furori în urmă cu 15 ani!

Valahia, din nou pe scenă după 10 ani

Fără fostul coleg Costi Ioniţă, Mihai Trăistariu şi Dorin Topală au cântat din nou piesele care i-au făcut celebri pe vremea când formau Valahia. Acum comandant de navă, Dorin Topală spune că de aproape 10 ani nu au mai cântat live pe o scenă.
Costi, Mihai şi Dorin alcătuiau Valahia cu mai bine de 10 ani în urmăVI-I MAI AMINTIȚI? Iată cum arată ACUM trupele care făceau furori în urmă cu 15 ani!
Deşi i se mai face dor de spectacole, Topală a mărturisit la Sibiu că nu îi surâde ideea ca fiica lui să devină cântăreaţă: “Nu aş dori ca fiică-mea cea mare, care crede că e o mare cântăreaţă, să îmi spună pe la 16 ani că s-a plictisit de şcoală pentru că s-a îndrăgostit de un băiat şi împreună vor să facă o formaţie”.
În 2014, Dorin şi Mihai mai cântă ocazional sub numele de ValahiaVI-I MAI AMINTIȚI? Iată cum arată ACUM trupele care făceau furori în urmă cu 15 ani!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.