Lidia Buble, 29 de ani, este una dintre cele mai apreciate cântărețe din România și are succes de foarte mult timp. Totuși, viața ei nu a fost mereu numai lapte și miere, mai ales după ce a părăsit Deva natală pentru a sosi la București. ”Când eram copil, visam să fiu musafir! Serios. Visam să merg cu părinții mei în vizite, dar întotdeauna îi luau pe frații mei mai mari. Și se întorceau acasă cu bunătăți”, s-a amuzat Lidia Buble în cadrul podcast-ului lui Damian Drăghici.

2525095364244573857162602655707637051905525nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Lidia Buble, în sărăcie cruntă

A îmbrățișat numeroase servicii, ca să facă bani, până să devină celebră. A fost bonă, manager de vânzări la o companie auto, până să pătrundă în studioul lui Adrian Sînă, care i-a fost și manager și a lansat-o pe scenă. Căruia îi va mulțumi toată viața, i-a schimbat destinul.

Lidia nu poate uita începuturile grele. „Am ajuns în București cu 40 de lei și mi-era atât rușine să-l sun pe tati să-mi mai trimită bani de chirie. Știam la ce mă înham, viața din București nu e cea din Deva, e foarte scumpă. Au fost multe luni în care efectiv rămâneam fără bani. Mergeam prin supermarket-uri și știi că sunt biscuții aceia vărsați. Treceam și și mai luam unul-doi de acolo. N-am privit-o ca un furt sau ceva rău”, a povestit Lidia Buble.

Lidia Buble, gimnastică la metrou

„Noi simțim la fel” a fost melodia care a lansat-o, un superhit în 2014. „Nu aveam bani de metrou, de RATB, treceam pe sub bara de la metrou. Am făcut toate nebuniile. Am pornit dintr-un cimitir, de la sapă și de la roaba pe care o căram cu tatăl meu, și-am ajuns pe cele mai mari scene.

Recunosc, am trăit într-o familie numeroasă cu 11 copii, așteptam hăinuțele de la frații mai mari. Am avut multe job-uri, iar din primii bani mai mergeam prin second-hand-uri și-mi cumpăram. Încă am piese vintage, în dulapul meu, cu chestii mai scumpe”, a mai declarat Lidia Buble.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.