MENIU CAUTĂ
, de Denisa Macovei

VIDEO/ Chef FOA împarte bucătăria cu frații lui. Toți trei sunt bucătari și au învățat să gătească de la mama lor

Distribuie

Chef FOA, pe numele lui real Florin Scripcă, este deja celebru pentru emisiunile de gătit pe care le-a jurizat, dar și pentru preparatele care ies din mâinile sale. Deși a testat cam tot ce se putea în domeniul culinar, nu uită niciodată primul preparat pe care l-a făcut, când avea doar câțiva anișori, și pe care îl prepară și consumă și azi cu plăcere.

Chef FOA (stânga) gătește împreună cu frații lui, Daniel și Marius

Chef FOA (stânga) gătește împreună cu frații lui, Daniel și Marius

Chef FOA, unul dintre cei mai buni bucătari de la noi, caută mereu să revoluționeze mâncarea tradițională ori să implementeze concepte noi – ca dovadă, și în momentul de față este implicat într-un proiect prin care îi îndeamnă pe români să nu sară peste masa de prânz.

Nu-și uită însă rădăcinile și faptul că a-nvățat să gătească în bucătăria mamei lui, despre care spune că e gospodina supremă.

„Ouă ochiuri cu cartofi prăjiți am făcut prima dată. Eram singuri acasă, cu frații mei, părinții mei erau plecați la serviciu și ne era foame. Nu mai știu câți ani aveam. Oricum, nici nu cred că eram la școală. Mai fac și acum ouă cu cartofi. Am făcut și clătite, o grămadă de lucruri. Nici nu mai țin minte… Noi ne jucam. Tot ce vedeam la mama, iar mama este gospodina supremă, făceam și noi când rămâneam singuri acasă. Ce crezi că se întâmpla? Era haos în bucătărie”, ne-a povestit FOA.

Chef FOA împarte bucătăria cu frații lui, Daniel și Marius

Mama bucătarului FOA l-a învățat să gătească

Face echipă cu Shoo și Swordy

Atât de puternică a fost influența mamei încât nu doar Florin, ci și ceilalți doi frați ai celebrului chef, Daniel și Marius, i-au moștenit priceperea în bucătărie:

„Suntem trei băieți. Acum suntem toți trei bucătari. Daniel, fratele mai mic – i se mai spune Shoo – este și tâmplar, și pictor, și sculptor, și Marius, căruia i se mai spune Swordy. Mie mi se spune FOA de când mă știu”.

VIDEO: Bogdan Sorocan


Ce a fost în spatele protestului de pe scena teatrului din Cluj. Jurnalista Libertatea Oana Moisil a vorbit cu actorii care au inițiat „rebeliunea de pe scenă” și scrie despre inițiativele culturale care se străduiesc să rămână independente

Citește mai multe despre Chef Foa mama, bucatarie și chef foa pe Libertatea.

Comentarii