De Ana Maria Păsat,

Au trecut mai bine de 30 de ani de când Vasile Muraru juca rolul craiului, cu câte o iubită prin fiecare loc prin care a trecut.

Actorul își aduce aminte cu drag despre filmul regizat de Sergiu Nicolaescu, ”Noi cei din linia întâi”, al cărui protagonist a fost, și povestește cu umor cum se filmau scenele de… amor, pe vremea sa. Ca și colegii din generația lui, actorul avea interzis la gesturi îndrăznețe sau la priveliști considerate indecente.

”Pe vremea mea, în așa zisele scene de sex, doar ne sărutam. Așa a fost în Noi, cei din linia întâi. Eu eram craiul trupelor române și în fiecare localitate ce era eliberată, aveam câte o fată. La filmări, când treceam la acțiune, doar ne pupam, atât”, a mărturisit Vasile Muraru pentru Libertatea.

Actorul spune că nu a fost niciodată pudic, dar nici nu s-ar fi regăsit într-un rol ca în zilele noastre.

”Eu sunt de altă factură, la bază sunt țăran, nu m-aș fi văzut în astfel de scene. Iar acum nu mai… mi-a trecut vremea”, spune acesta. Vasile Muraru face și el parte din distribuția uneia dintre cele mai noi producții românești, ”Ana, mon amour”, care conține și scene explicite de sex. ”S-au filmat fără mine, nu le-am văzut”, glumește actorul.

Un nou proiect TV

Altfel, după moartea colegului său de scenă, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru și-a continuat activitatea tot la teatru. A făcut un nou cuplu, dar de data aceasta cu o actriță, Gabriela Fătu. Și își rotunjește totodată veniturile și din televiziune. El va reveni, în curând, într-un alt proiect al Antenei 1, ”o nouă porție de râs”, după cum el însuși ne-a mărturisit.

CITEȘTE ȘI: Viața lui Vasile Muraru, la trei ani de la moartea lui Nae Lăzărescu. ”Îl visez mai rar, dar îl simt aproape…”

De ce s-a ascuns regina Elisabeta a II-a în tufiș de Nicolae Ceaușescu: „Nu făcuse în viața ei așa ceva!”
GSP.RO

De ce s-a ascuns regina Elisabeta a II-a în tufiș de Nicolae Ceaușescu: „Nu făcuse în viața ei așa ceva!”

Horoscop 25 mai 2020. Fecioarele renunță la anumite aranjamente
HOROSCOP

Horoscop 25 mai 2020. Fecioarele renunță la anumite aranjamente