MENIU CAUTĂ

«Vino şi ia-mă, iubirea mea!» | Anca Pandrea nu şi-a revenit nici acum după ce iubitul său, regretatul Iurie Darie, s-a prăpădit în urmă cu un an

Distribuie

Chiar dacă alături i-au fost mai mulţi prieteni de familie, dar şi Ducu, fiul lui Iurie Darie, Anca Pandrea n-a reuşit să-şi stăpânească lacrimile.
Şi acasă, dar şi la cimitir, vocea preotului a fost acompaniată în surdină de vocea tremurândă a Ancăi, care repeta obsesiv: “Vino şi ia-mă şi pe mine, iubirea mea!, Vino!”.
La mormântul iubitului, din Cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, actriţa a rămas lipită de crucea acestuia, pe care a sărutat-o continuu, şi numai pentru câteva momente scurte s-a oprit din plâns fie pentru a aranja florile, fie pentru a aprinde câte o lumânare.

Magda Catone a lipsit de la pomana lui Şerban Ionescu, dar a fost la cea a lui Iurie Darie

Tot ieri, Florica Ionescu, mama lui Şerban Ionescu, şi iubita acestuia, Irina Lehan, au comemorat, la cimitirul Bellu, un an de la moartea actorului, cel care era alintat de prieteni ”Pelicanul”.
Ca şi la Gheorghe Dinică, puţini au fost cei care au luat parte la parastasul de un an de la decesul lui Şerban Ionescu, părând că uitarea s-a aşternut peste cel care a jucat, de-a lungul anilor, în zeci de filme.
Magda Catone, soţia lui, a lipsit de la comemorare, alegând, în mod surprinzător, să participe la pomana pentru Iurie Darie, la Cimitirul Sfânta Vineri.

Soţia lui Gheorghe Dinică, dezamăgită că oamenii l-au uitat

Gheorghe Dinică a fost comemorat, ieri, la Cimitirul Bellu, doar de familie. În urmă cu patru ani, pe 10 noiembrie 2009, ne părăsea marele actor în vârstă de 75 ani, iar soţia artistului, Gabriela Dinică, a ţinut să-l comemoreze. Din păcate însă, prietenii, dar şi fanii par că l-au uitat pe marele actor.
”La parastas au fost acum cinci persoane, adică eu, sora mea, fiul meu şi două prietene, tot mai puţini de la an la an. Acum un an au fost maxim zece. Nu sunt dezamăgită. Dacă oamenii l-au uitat şi nu au venit, e treaba lor. Cine voia să vină era primit cu plăcere. Se ştia de parastas deoarece s-a spus şi la televizor. Dar aşa e în România, fiecare acum e doar pentru el. Nu se mai ţine cont de nimic. Eu nu am făcut parastas pentru actorul sau vedeta Gheorghe Dinică (foto), ci pentru soţul meu. Sunt împăcată că am fost doar eu şi mica mea familie. De câte ori vin la cimitir îmi aduc aminte de momentele vesele şi de concediile pe care le-am petrecut împreună. Îmi este dor de el!”, a spus soţia regretatului actor, Gabriela Dinică.
Fotografii: Alex Dobre, Dan Bistriţeanu

Citește mai multe despre Șerban Ionescu pe Libertatea.

Comentarii