MENIU CAUTĂ
21 Iun. 2017 23:30

EXCLUSIV/ „Am gâtul plin de riduri și cu pielea lăsată care atârnă puțin sub bărbie. Ce este de făcut?”. Esteticianul Adina Alberts răspunde

Distribuie

Medicul estetician Adina Alberts răspunde cititorilor Libertatea la întrebările legate de frumusețea exterioară și cele mai bune metode pentru a o dobândi. Astăzi, despre îmbătrânirea prematură a gâtului.

De ce apare îmbătrânirea prematură a gâtului

Adesea, femeile se confruntă cu îmbătrânirea prematură a gâtului în condiţiile în care faţa arată încă foarte bine.
Motivele pot ţine de o mai precară îngrijire a gâtului în comparaţie cu faţa, pentru că suntem tentate să nu acordăm aceeaşi atenţie gâtului şi să îngrijim asiduu faţa. În final apare un dezechilibru estetic, iar gâtul îmbătrânit ne trădează vârsta.

Sau, datorită excesului ponderal, să existe o acumulare de grăsimi la acest nivel. Dacă această este situaţia, rezolvarea este rapidă prin lipoaspiraţie.

La nivelul gâtului pot apărea următoarele probleme principale:
-riduri pregnante orizontale,
-corzi musculare verticale
-exces de piele care atârnă inestetic fie doar sub menton, fie mai extins, submandibular.

Ridurile orizontale sunt prezente dintotdeauna. Chiar şi un bebeluş are riduri orizontale la nivelul gâtului.
Cu vârsta ele se lăţesc se adâncesc, se înmulţesc.

Soluții pentru îmbătrânirea prematură a gâtului

Există în momentul acesta următoarele soluţii pentru ele: injectăm acid hialuronic sau grăsime pe traiectul lor în combinaţie sau nu cu subscizie (adică tehnica de detaşare a pielii de musculatura de dedesubt cu ajutorul unui ac chirurgical).

Pentru corzile musculare de la nivelul gâtului este responsabil muşchiul platisma, un muşchi subţire şi foarte lat care acoperă gâtul şi care poate ptoza şi el odată cu înaintarea în vârstă. Injectarea cu toxina botulinică este cea mai simplă varianta de rezolvare, dar este temporară. Chirurgical, aceste corzi pot fi secţionate, obţinându-se astfel un rezultat de durată.

Pentru pielea care atârnă inestetic, dacă aceasta este importantă, singura soluţie este un lifting cervical chirurgical, prin care este scos excesul de piele şi rămân nişte cicatrice fine, foarte puţin vizibile, la nivelul urechilor.
Dacă excesul de piele nu este mare, atunci se poate face un lifting submentonier, adică, printr-o incizie minimă sub bărbie, se tonifică platisma de la acest nivel prin utilizarea unor puncte de sutură internă, şi se reface astfel unghiul natural dintre bărbie şi gât.

Iar dacă excesul de piele de la nivelul gâtului este minim se pot aplică şedinţe de laserterapie pentru creşterea tonusului şi a fermităţii. De altfel aceste şedinţe de laser terapie ar trebui aplicate periodic, cu rol de prevenire.

Citește și:

Medicul Adina Alberts va fi la dispoziția cititorilor Libertatea și va răspunde întrebărilor legate de frumusețea exterioară și cele mai bune metode pentru a o dobândi. Scrie-i pe adresa de mail mediculesteticianraspunde@ringier.ro

Dr. Adina Alberts

Loading...
Comentarii