Vrei să slăbești? Ține cont de zodie! Un astrolog a alcătuit regimul ideal pentru fiecare nativ

Comentează

Ai ținut dietă după dietă, dar nici una n-a dat rezultat? Sigur n-ai încercat-o pe cea potrivită zodiei tale, susține astrologul Sharon Ward în publicația britanică DailyMail. Ea are convingerea că regimul trebuie ales în funcție de personalitate, iar personalitatea e dată, evident, de semnul zodiacal sub care te-ai născut. Ward a citit în stele care e regimul potrivit fiecărui nativ în parte și ce exerciții trebuie făcute pentru a amplifica rezultatul acestuia.

Dieta Atkins, ideală pentru Berbeci

Ambițiosului și competitivului Berbec i se potrivesc dietele cu rezultate rapide, pentru că răbdarea nu e una din trăsăturile sale. Va reuși să slăbească dacă urmează dieta Atkins, care a fost creată în 1972 de biologul Robert Atkins și care acum e preferata multor vedete de la Hollywood. Trebuie să elimine din alimentație pâinea, cartofii, orezul, pastele, ciocolata, biscuiții și prăjiturile. Într-o primă fază (două săptămâni) are voie să consume carne roșie, ouă, brânză, piept de pui și pește, apoi poate introduce în meniu nuci, semințe și legume. Dacă această dietă e urmată pe termen lung, se pot reintroduce treptat carbohidrații, dar nu trebuie să depășească 90 g pe zi.

Exerciții recomandate pe durata dietei: aerobică, ciclism, jogging.

Taurii, fructe fără număr

Taurii sunt pofticioși și e greu să-i ții departe de dulciuri sau de alte plăceri culinare vinovate. Prin urmare, regimul urmat trebuie să le permită unele derapaje. Ideală pentru acești nativi este dieta volumetrică, gândită de nutriționista Barbara Rolls, profesoară la o universitate americană. Aceasta împarte alimentele în patru categorii.

Arhiva foto
  1. Categoria 1: fructe și legume fără amidon, lapte degresat, supe pe bază de roșii.
  2. Categoria 2: fructe și legume cu amidon, cereale, carne slabă și preparate cu puține grăsimi și calorii, cum ar fi spaghetele și chilli.
  3. Categoria 3: carne, brânză, pizza, cartofi prăjiți, dressinguri de salate, pâine, covrigi, prăjituri și înghețată.
  4. Categoria 4: biscuiți, chipsuri, bomboane și batoane de ciocolată, nuci, alune și alte tipuri de semințe, unt și ulei.

Pe durata regimului, ai voie să consumi orice cantitate de alimente din categoriile 1 și 2, porții mici din categoria 3 și foarte mici spre deloc din categoria 4. Vei avea trei mese și două gustări zilnic.

Exerciții recomandate pe durata dietei: 30 de minute de jogging zilnic sau măcar o dată la două zile.

Gemeni, renunțați la ciocolată!

Mereu “în priză” și dornici să încerce lucruri noi, Gemenii se țin cu greu de o dietă. Li se recomandă un regim ce le permite să varieze grupuri de alimente, cum este cel creat de Rosemary Conley, care e privită ca un guru al nutriției și fitness-ului în Marea Britanie. Durează 21 de zile, timp în care trebuie să ții sub control caloriile din farfurie și să faci sport 45 de minute zilnic.

Arhiva foto

În primele două săptămâni ai voie să consumi alimente cu 200 de calorii la micul dejun, cu 300 de calorii la prânz și cu 400 de calorii la cină, plus două gustări a câte 50 de calorii fiecare și un pahar de lapte. În cea de-a treia săptămână poți introduce în meniul zilnic un desert de 200 de calorii. Este contraindicat mâncatul pe fugă, iar dacă te simți fără energie, nu ronțăi un baton de ciocolată, ci, mai bine, un fruct, două.

Exerciții recomandate pe durata dietei: aerobică și antrenamente scurte, dar intense, cum ar fi luptele ori kickboxingul. Și yoga este indicată.

Racii, sfătuiți să-și învingă poftele

Racii au momente când caută confort în mâncare și se îmbuibă pentru simplul motiv că sunt triști ori au avut o dezamăgire în viața emoțională. Dacă te regăsești în această caracterizare, pentru tine este ideală dieta psihiatrului Daniel Amen, care susține că problemele de greutate pleacă de la creier, nu de la stomac – adică mănânci mai mult de poftă, nu de foame -, și te învață cum să învingi aceste pofte urmând 5 reguli simple:

  1. hidratează-te! Bea 2,5, chiar 3 litri de apă sau ceai neîndulcit zilnic;
  2. mănâncă alimente sărace în calorii;
  3. consumă pește, care e bogat în acizi grași omega-3, esențiali pentru creier;
  4. ia-ți zilnic porția de antioxidanți din fructe de pădure, cireșe, kiwi, struguri, avocado, portocale, prune, spanac, broccoli sau sfeclă;
  5. păstrează echilibrul între proteine, carbohidrați și grăsimi bune.

Exerciții recomandate pe durata dietei: înot și yoga.

Leii, liber la carne

Leii adoră delicatesele, iar masa ideală pentru ei conține brânzeturi fine, carne roșie și deserturi cremoase. Vanitatea îi va determina însă să urmeze fără să crâcnească și cel mai strict regim, dacă simt că au luat în greutate și vor arăta dizgrațios în bikini, pe plajă. Regimul Dukan, un regim hiperproteic, inventat de nutriționstul francez Pierre Dukan, e perfect pentru ei. Acesta are două faze: una de atac și una de întreținere.

Arhiva foto

În faza de atac, ai voie să mănânci orice cantitate de carne de vită ori vițel, pui sau curcan, ficat, pește sau scoici + brânzeturi degresate și maximum două ouă pe zi. În cea de-a doua fază - la care poți trece, la alegere, după trei, cinci, șapte sau zece zile - alternezi zilele în care mănânci numai carne cu cele în care combini carnea cu legume. Carbohidrații nu au ce căuta în alimentația ta.

Exerciții recomandate pe durata dietei: squash, zumba, exerciții cu greutăți.

Fecioarele se pot baza pe salate și nuci

Fecioarele, credule, sunt gata să se înhame la tot felul de regimuri ciudate, care promit minuni,

Arhiva foto

cum ar fi cel cu mâncare pentru bebeluși ori cu supă de varză. Acestea nu vor da însă rezultate pentru ele, pe termen lung. Astrologul le recomandă acestor nativi dieta Weight Watchers, bazată pe alimente bogate în fibre, cum sunt fructele proaspete, salatele, somonul, nucile și semințele. Trebuie eliminate din meniul zilnic pâinea și pastele făinoase, dar și lactatele și brânzeturile nedegresate. Mâncărurile grele sunt total nerecomandate, nu numai din motive estetice, ci și de sănătate. Motivul: Fecioarele au un sistem digestiv foarte sensibil.

Exerciții recomandate pe durata dietei: pilates și yoga.

Balanțele nu se vor înfometa

Dacă ești Balanță, un nativ echilibrat prin definiție, astrologul îți recomandă dieta IG (dieta indicelui glicemic), care-ți permite să slăbești fără să te înfometezi. Acest regim prevede consumul de alimente cu indice glicemic scăzut (așa-numiții carbohidrați buni), care ajută la menținerea glicemiei din sânge la un nivel mic și constant, fără variații ale secreției de insulină, unul din principalii factori de dezechilibru din organism.

Iată ce poți mânca (ai, la alegere, mai multe variante):

- la micul dejun: fulgi de ovăz sau musli; marmeladă și pâine cu indice glicemic scăzut; ouă ochiuri rumenite în puțin unt; două bucățele de brânză sau cașcaval și un măr; salată de fructe cu dressing de lămâie sau de iaurt.
- la prânz: salata verde cu ton ori pui sau ouă fierte tari; câteva cuburi de telemea sau mozzarella, cu roșii, măsline, felii de avocado, ulei de măsline și suc de lămâie sau oțet; omletă cu ciuperci și puțin unt; ouă ochiuri cu șuncă slabă, ardei și roșii, așezate pe o felie de pâine;
- la cină: paste bine fierte; fructe (mere sau suc de mere, pere, portocale sau suc de portocale, fructe de pădure); iaurt slab; fasole albă; morcovi cruzi.

Exerciții recomandate pe durata dietei: yoga.

Scorpionii își forțează limitele

Scorpionii nu caută un regim ușor, din contră, vor să simtă că-și forțează limitele, pentru ca apoi, când ajung la greutatea dorită, să fie mândri de efortul depus. Dieta extremă creată de Tim Ferris este perfectă pentru ei. Dacă ai curaj să te înhami la așa ceva, află că nu ai voie carbohidrați (pâine albă, orez alb, cartofi), fructe ori lactate, nici cereale.

Arhiva foto

Trebuie să mănânci porții mici, o singură zi pe săptămână având voie să-ți umpli farfuria și chiar să consumi alimente de pe lista celor nepermise. În plus, e musai să faci sport zilnic. Atenție însă: medicii avertizează că un astfel de regim dezechilibrează organismul. Dacă, totuși, vrei să-l urmezi, fă-ți des analizele!

Exerciții recomandate pe durata dietei: arte marțiale și kick-boxing.

Dieta orientală, recomandată Săgetătorilor

Persoane hiperactive, Săgetătorii au nevoie de o alimentație care să le asigure energia necesară pentru toate activitățile în care se implică zi de zi. Dieta orientală, care abundă în pește, nuci, semințe, legume și orez este perfectă pentru ei. Gustările pline de calorii și greu de digerat - care, din păcate, reprezintă săbiciunea acestor nativi - trebuie înlocuite cu nuci, migdale, caju ori alune, prăjituri de orez sau sushi. Dacă urmeazi acest regim, ideal ar fi să înlocuiești orezul alb cu cel brun și, pentru că Săgetătorii au ficatul sensibil, să-l ajuți să scape de toxine bâdn multă apă și suc de sfeclă ori de morcov.

Exerciții recomandate pe durata dietei: ciclism, alergare sau orice alt sport în aer liber.

Capricornii trebuie să-și numere caloriile

Disciplinaților Capricorni li se potrivește un regim bazat pe calcularea caloriilor consumate la fiecare masă, cum este dieta Cambridge. Poți urma varianta ușoară a acesteia - alimente recomandate de cei care au creat dieta în combinație cu supele, batoanele și shake-urile preparate chiar de ei - sau varianta extremă, care promite slăbire ultrarapidă, dar permite numai consumul supelor, batoanelor și shake-urilor mai sus menționate.

Arhiva foto

În cazul variantei ușoare, ai voie să mănânci, în cantități rezonabile, carne de pui, fructe și legume, ouă, orez și paste. Nu trebuie să depășești 1.500 de calorii pe zi. Varianta extremă reduce caloriile zilnice la 415, așa că gândește-te de două ori înainte de a te înhăma la așa ceva! Cel mai probabil, nu vei avea energia necesară nici pentru activitățile obișnuite, darămite pentru a mai face și sport!

Exerciții recomandate pe durata dietei: jogging, în special dimineața.

Vărsătorii, meniu cu pește și legume

Nestatornicilor Vărsători le e greu să ducă un regim până la capăt, de obicei se apucă de unul și-l abandonează în scurt timp, apoi încearcă altul, care are însă aceeași soartă ca primul... Așadar, nu există o dietă perfectă pentru ei. Astrologul le recomandă ședințe de hipnoză, care să-i ajute să se concentreze și să se țină de lucrurile pe care le încep și, în paralel, să-și alcătuiască meniul zilnic din alimente bogate în complexul de vitamine B, legume cu frunze (varză, salată, țelină, spanac, ceapă verde, rucola, ștevie etc.), pește (în special ton) și ouă, care ajută la echilibrarea sistemului nervos.

Exerciții recomandate pe durata dietei: hula-hoop, jogging.

Peștii au nevoie de un regim ușor

Peștii nu răspund bine unui regim drastic, pentru că nu le place să fie privați de nimic. Lor li se potrivește o dietă ușor de ținut, cu alimente care să-i facă să se simtă relaxați, nu plini de energie. Preparatele asiatice sărace în grăsimi, condimentate cu usturoi și ghimbir, sunt perfecte pentru ei.

Arhiva foto

Li se potrivesc perfect și sfaturile date de Anjum Anand în cartea “Eat Right For Your Body Type”: detoxifiază-ți organismul, consumă numai alimente sănătoase, redu nivelul de stres la care te supui zilnic și, poate cel mai important, echilibrează cantitatea de mâncare consumată cu efortul depus zilnic. O persoană sedentară trebuie să mănânce mai puțin decât una care face sport. Altfel, nu va reuși să slăbească niciodată.

Exerciții recomandate pe durata dietei: înot, dans, stretching.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Douglas Rushkoff
InterviuExclusiv
10:00
Douglas Rushkoff, unul dintre cei mai influenți gânditori ai lumii: „O parte din tendința periculoasă spre naționalism e rezultat al impactului tehnologiei digitale”
Anca, șoferița româncă de TIR în Italia
09:50
O româncă a trăit ani la rând într-o cabină de câțiva metri, dar a ajuns una dintre cele mai respectate șoferițe de TIR din Italia
MONDEN
Ana Baniciu si Edy Kovacs s-au căsătorit în 2023
10:06
Regula importantă pe care Ana Baniciu și Edy Kovacs și-au impus-o în relația lor. „Ele se întâmplă. Nu ne place”
Gabriela Cristea si Victoria
09:57
Gabriela Cristea, mesaj emoționant de ziua fiicei sale. Imagini de colecție cu Victoria
POLITIC
Siegfried Mureșan la întâlnirea cu parlamentarii USR
08:59
Ce spune Siegfried Mureșan după întâlnirea cu parlamentarii USR: „L-am inclus în programul de guvernare”
Nicușor Dan
BREAKING NEWS
08:33
Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Rusia ar putea ataca o țară vecină: „Trebuie să fim pregătiţi”
Ultimele știri
Analiză
10:27
Șoferii din Europa plătesc 203.000.000 de euro în plus, pe zi, din cauza scumpirii motorinei
10:12
Piața imobiliară din București se confruntă cu o creștere a timpului de vânzare la 50 de zile. Dan Puică, CEO Imobiliare.ro: „Prețurile și salariile au recuperat terenul, dar calitatea locuirii a rămas în urmă”
10:06
Asia Express, 23 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. O echipă riscă să părăsească competiția
10:06
Iarna a venit peste noapte pe Transfăgărășan. Ninge viscolit, iar drumarii intervin cu utilaje cu lamă și peste 5 tone de sare spre Bâlea Lac / VIDEO
TRENDING
22 sept.
Regula 2:2:2 în cuplu: metoda simplă care previne rutina și reaprinde scânteia dintre parteneri
22 sept.
Modificări importante în grila Antenei 1. Zilele în care Asia Express și Insula Iubiri nu vor fi difuzate
22 sept.
S-a deschis Chitila Plazza, mallul de 8.000.000 de euro și 5.780 de metri pătrați. Marile branduri care pot fi găsite aici
22 sept.
Horoscop 23 septembrie 2026. Peștii culeg unele beneficii de pe urma unor colaborări, a unor afaceri sau indirect, prin partenerul de cuplu
Femeie care curăță apa dintr-un frigider
06:10
Cum să scapi de apa din frigider
O persoană curăță toaleta
05:00
Cât de des trebuie curățată toaleta
Ce înseamnă YKK, literele de pe fermoarele din întreaga lume. Sursă foto: Profimedia.
22 sept.
De la ce vin cele trei litere gravate pe jumătate din fermoarele din întreaga lume
Misterul din spatele anesteziei generale: ce au descoperit cercetătorii când au scanat creierul pacienților „deconectați”. Foto: Getty Images
22 sept.
Unul dintre marile mistere nerezolvate ale științei: ce dezvăluie anestezia generală despre creier
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O mașină neagră pe care scrie „carabinieri”
07:36
Un român și un italian s-au dat drept carabinieri și au înșelat o femeie cu 50.000 de euro, la Genova
Narcisa este românca stabilit în Germania care și-a deschis o gelaterie
07:13
O româncă stabilită în Germania povestește la ce au renunțat oamenii din cauza scumpirilor: „Nu-și mai permit”
Poliţistul Vlad Roşca, la ieșirea de la ultimul termen al procesului în care e judecat pentru uciderea tânărului de 21 de ani. Sursa foto: Vlad Chirea
ReportajExclusiv
07:00
Poliţistul care a ucis cu maşina un tânăr de 21 de ani în Poiana Braşov, la ultimul termen al procesului: „Orice sentinţă voi lua, e prea mică faţă de fapta pe care am comis-o”
Un avion de luptă F-19 al Armatei Române. Sursa foto: Profimedia Images
06:19
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la graniță. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
22 sept.
Apocaleapșa după Nicușor
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB