Problema: Nu mai sunt fluturaşi/scântei

Soluţia – schimbă vibraţia în cuplu În cuplu, mai ales dacă vorbim despre un cuplu cu vechime, se rezolvă toate problemele de zi cu zi. Nu e nimic rău cu asta, sunteţi împreună la bine şi la greu, dar după un timp, ajungeţi să discutaţi numai problemele, nu şi lucrurile bune. Fluturaşii şi scâteia dispar şi rămân doar facturile, ratele la bancă, toate acele probleme administrative şi deloc sexy. Psihologii spun că primele 5 minute dintr-o întâlnire dau tonul pentru toată conversaţia. Şi ne sfătuiesc ca atunci când ajungem acasă, să ne abţinem măcar într-o primă parte de la inventarierea problemelor care ne macină. Indiferent cât de multe şi cât de mari ar fi problemele, începeţi ziua voastră împreună (care se petrecere, de fapt, seara) cu ceva pozitiv – o povestioară amuzantă de peste zi, o amintire plăcută legată de voi doi, orice în afară de o problemă sau de ceva administrativ de rezolvat. Va fi greu la început, dar dacă începeţi cu ceva pozitiv întâlnirea voastră, va fi mai uşor să gestionaţi problemele. O asemenea abordare schimbă vibraţia în cuplu, iar relaţia nu va fi numai una „cu probleme”.
 

Problema: Situaţia e cam neagră la birou

Soluţia: Rezolvă-ţi problemele acolo!
Conflictele, neînţelegerile cu colegii pot apărea în mod frecvent. Fie ne simţim neapreciaţi sau nerespectaţi, fie trebuie să suportăm toanele unui şef greu de mulţumit. Dar în loc să gestionăm situaţia la birou, noi venim cu problema de la birou acasă şi o dezbatem în cuplu. Asta încarcă foarte tare relaţia şi ne umple de frustrare mai tare, pentru că de puţine ori partenerul poate evalua situaţia aşa cum am vrea noi să o facă. El ne poate susţine, dar nu ne poate rezolva problemele, căci noi, şi nu el, mergem zilnic la biroul unde au loc toate acele tensiuni, şi doar noi, nu el, putem rezolva o problemă de la birou.
Mai multe pe baby.unica.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.