Adela vă sfătuiește în sex și iubire. ”După fiecare întâlnire pasională, are câteva zile în care nu mă sună, nu-mi scrie, dispare din viața mea total”

Comentează

De când lumea si pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Arhiva foto

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela, Mă numesc Eliza. Aș vrea mult să mă sfătuiești într-o problemă puțin cam complicată, aș zice eu. Eu am 36 de ani și, de curând am divorțat. S-a întâmplat că, de câteva luni, mă întâlnesc cu un săgetător. Eu sunt rac. El a făcut primul pas, mi-a spus că mă urmarește el pe mine de mult timp. M-a invitat la o cafea, am stat de vorbă de câteva ori, și mi-a spus povestea lui, eu pe a mea, și am înțeles din cuvintele lui că ar vrea să începem ceva... Zis și făcut. Au urmat câteva întâlniri pasionale, recunosc, mi-a plăcut. E foarte pasional băiatul. Și lui i-a plăcut la fel de mult ca și mie, sau chiar mai mult, dar... apare după fiecare dată o problema: după fiecare întâlnire, are câteva zile în care nu mă sună, nu-mi scrie, dispare din viața mea total. Eu nu înțeleg comportamentul ăsta deloc, mă dă total peste cap. Eu sunt o fire sensibilă și mă deranjează total atitudinea asta, nu mai înțeleg nimic. Eu mă gândesc că și comportamentul asta e pentru că nu e îndrăgostit de mine și caută doar sex. Doar asta vrea? Dacă vrea doar asta de la mine, eu renunț la relația asta dintre noi, pentru că eu pun suflet în orice fac rac fiind și dacă continui relația cu omul ăsta o să se termine urât pentru mine. Este de asemenea de menționat faptul că el este căsătorit, programul lui de lucru este : 2 zile lucrează, 2 zile, nu, dar nu e la prima "abatere" de genul ăsta și eu sunt convinsă că dacă ar vrea, cu siguranță ar putea vorbi cu mine 2 minute chiar și în zilele lui libere. Mulțumesc!

Adela răspunde:

Dragă Eliza, Te înţeleg întru totul, ai tot dreptul să ceri atenţie din partea lui, mai ales după nişte momente atât de intime. Pot să-ţi dau însă cel puţin două motive pentru care nu te mai bagă-n seamă după. Primul, e pur hormonal. După ejaculare, printre alţi hormoni, la bărbaţi se secretă şi prolactina, un hormon numit şi „frână sexuală”, care îi face să se întoarcă pe partea cealaltă şi să se culce fără nicio jenă, imediat după ce au fost zmeii zmeilor în pat. Unii au nevoie şi de câteva săptămâni pentru a-şi reface echilibrul hormonal după o partidă de amor. Prin urmare – aşa cum îi stă bine unui rac – ai intuit bine, este extrem de instinctual în această relaţie. Dacă ar fi capabil de mai multă iubire, ar simţi şi el nevoia să comunice. Dar se pare că nu… Al doilea motiv, extrem de important pentru tine: e însurat! Păi, ce fel de rac eşti tu?! Racul, care e simbolul familiei, nici n-ar trebui să încerce măcar să intre într-o asemenea situaţie, pe care scrie de departe: chin şi suferinţă! Serios, gândeşte-te bine în ce te-ai băgat. Dacă mai poţi să dai înapoi – ceea ce, cumva, ar fi în firea zodiei tale, de fapt – poate ar fi mai înţelept.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a devenit președintele României în mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
Un urs a fost văzut de două ori sâmbătă, 19 septembrie 2026, în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, situat la aproximativ 100 de kilometri de București. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Un urs a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de București. Două mesaje RO-Alert într-o singură zi
MONDEN
Mirela Vaida si sotul
19 sept.
Mirela Vaida, escapadă la Veneția după 17 ani de căsnicie: „Un erou! Cu mine n-a avut timp să se plictisească”
Elena Udrea si Eva
19 sept.
Elena Udrea, imagine de arhivă din Costa Rica, cu o zi înainte să devină mamă: „Neștiind că a doua zi avea să vină”
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Nicușor Dan, susținând o declarație de presă, având în spate steagurile României și ale Uniunii Europene.
19 sept.
Nicușor Dan îndeamnă românii să se bucure de succese: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc aşa”
Ultimele știri
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Primul șef al SRI, Virgil Măgureanu, deconspirat ca ofițer de Securitate. Marile scandaluri în care a fost implicată instituția
07:00
Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Report de peste 1,5 milioane de euro la 6/49, categoria I
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
19 sept.
Rebelii houthi au revendicat un atac la Riad, capitala Arabiei Saudite: instalații Aramco au fost lovite
TRENDING
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
19 sept.
Turismul balnear va renaște într-o comună din sudul României. Băile termale de la Bughea de Sus, cunoscute din secolul al XIX-lea
19 sept.
Ce spunea Traian Băsescu cu puțin timp înainte ca Siegfried Mureșan să fie nominalizat premier de către Nicușor Dan
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cu porții generoase de caviar, șampanie și servicii premium, compania aeriană din Paris a reușit să își consolideze poziția. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Caviarul și șampania, soluția unei mari companii aeriene pentru a trece peste efectele războiului din Iran
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Cauza principală a declanșării bolii Alzheimer ar putea fi o moleculă din creier, conform unui nou studiu
Castelul Bran, aflat pe un deal stâncos, fortăreață medievală și monument național, cu steagurile românești, ale județului Brașov și ale Uniunii Europene fluturând în față, sub un cer albastru senin în România, Transilvania
19 sept.
Castelul Bran a intrat în top 10 cele mai populare castele și palate din Europa în 2026. Cum arată restul listei
 O bandă de delimitare a poliției izolează locul unei infracțiuni pe un trotuar
19 sept.
Rata infracționalității a crescut cu peste 10% în prima jumătate a anului, într-o destinație de vacanță tot mai vizitată de români
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19 sept.
Siegfried Mureșan a anunțat planul de guvernare dacă Guvernul lui va trece de Parlament: „Reducerea inflației și creșterea nivelului de trai”
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan vede și partea bună, și marele defect al României, în plin proces de formare a noului guvern
Viorel Oarză
19 sept.
Interlopul găsit împușcat în cap într-o pădure din Iași a murit. Familia lui Viorel Oarză a fost de acord să îi fie prelevate organele
Elevi fericiți, alături de învățătoarea lor. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
19 sept.
Prima minivacanță din noul an școlar. Când vor avea elevii un weekend prelungit
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”