Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Șefa soțului meu îi face avansuri, iar el acceptă de frică să nu-și piardă locul de muncă”

Comentează

De când lumea si pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Arhiva foto

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela, Sunt Ana și am 34 de ani, căsătorită cu soțul meu de aproape 10 ani. M-am lăudat până acum că am o căsnicie aproape perfectă, foarte rar am avut motive de ceartă, însă de câteva luni suntem amândoi într-un mare impas. Mai exact, din toamna anului trecut, când George s-a angajat, după o perioadă în care a fost șomer și ne-am descurcat destul de greu cu banii (nici eu nu am loc de muncă). La început, toate erau bune, el era fericit cu noul lui serviciu și am început să o ducem mai bine cu banii, să facem și niște economii. De la un timp însă, a început să se schimbe. Întârzia acasă, ezita să-mi spună de ce, își ascundea telefonul de mine. Nu că eram eu paranoică, dar am simțit că îmi ascunde ceva sau pe cineva. Așa că am început să-l urmăresc cu mai multă atenție și am descoperit că se conversează foarte des cu o femeie. Tipa îi scrie și noaptea și în zilele lui libere și în concediu. Când l-am întrebat, mi-a zis că e șefa lui și că n-are ce face, că trebuie să îi răspundă, că femeia e nebună. Am înțeles la început și am lăsat deoparte supărarea, dar într-o zi mi-a sărit țandăra când am văzut că îi dă mesaje siropoase și poze cu ea în diverse ipostaze. L-am confruntat din nou, până când a cedat și mi-a recunoscut că individa îi face avansuri, că i s-a pus pata pe el de cum s-a angajat, dar că el nu are ce face. Mi-a zis că îi acceptă avansurile și că, uneori, îi și răspunde la ele, dar numai pentru că îi e teamă că și-ar pierde locul de muncă. Mi-a zis că femeia e o adevărată „prădătoare” și că nu acceptă să fie respinsă. Mă roagă să înțeleg situația, că ține la serviciul ăsta, mai ales că l-a obținut greu. I-am sugerat să își găsească altceva, dacă nu vrea să ne distrugă căsnicia, dar spune că nu vrea să riște să mai stea șomer și din nou mi-a cerut să dau dovadă de înțelegere. Dar cum pot eu să fiu de acord cu situația asta? Aș merge la el la serviciu și să o pun la punct pe femeia aia, dar dacă îl dă afară? Ce crezi că ar trebui să fac?

Adela răspunde:

Dragă Ana, Soțul tău este îngrijorat că nu va reuși să-și găsească un alt serviciu, după ce i-a fost atât de greu să-l găsească pe acesta. Până aici, pot să înțeleg. Dar, dacă îi displac atât de mult avansurile șefei lui ”prădătoare”, măcar a încercat să-și găsească un alt loc de muncă? Dacă numai spune că e greu, dar nici nu-i trece prin cap să schimbe ceva, înseamnă că, de fapt, lui îi face plăcere să flirteze cu șefa. Cine știe în ce stadiu este relația lor și nu vrea să recunoască?! După ce a dus greul alături de tine, alternativa unei relații mai ușoare îi apare foarte atrăgătoare. În același timp, nu vrea nici să-și strice căsnicia cu tine. Te sfătuiesc să pui piciorul în prag și să-i atragi atenția că este foarte posibil să-și găsească un alt loc de muncă dacă vrea, și chiar unul mai bun decât acesta. Nu-i spune nimeni să-și dea demisia, poate să-și caute în timp ce este încă angajat. Dacă nu vrea, te sfătuiesc să-ți cauți și tu un loc de muncă și să-l pui în situația de a alege: ori tu, ori ea. Nu te lăsa păcălită de textele lui, dacă era un bărbat integru, o refuza cu fermitate de la început.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Sătenii din zona Lacului Movila Miresii
ExclusivReportaj
10:00
Criza politică văzută de la coada vacii. Sătenii din Movila Miresii, Brăila, cred că parlamentarii n-ar rezista o zi în locul lor: „Ăia care au murit la Revoluție putrezesc și ăștia se distrează”/ „Dacă era să-l dea pe Bolojan, îl dădeau jos din mai”
SRI
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Primul șef al SRI, Virgil Măgureanu, deconspirat ca ofițer de Securitate. Marile scandaluri în care a fost implicată instituția
MONDEN
Marcel de la Insula iubirii
09:50
Cele mai virale replici ale lui Marcel de la „Insula Iubirii”, sezonul 10. Ce perle a mai scos concurentul: „E bine că stai în Constanța și ai oceanul aproape”
Oana Radu a slăbit 16 kilograme
08:50
Cum a slăbit Oana Radu 16 kilograme într-o lună și jumătate. Nu a apelat la injecții sau la pastile
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
09:18
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
11:17
Asia Express 20 septembrie 2026. Concurenții încep aventura în China: o călătorie de 10.000 de kilometri de la Shenzhen la Shanghai
11:15
Scandal la Ploiești din cauza statuii „D-l Goe” vopsită în culorile curcubeului. PSD acuză o „mutilare ideologică”, în timp ce artista și primarul resping atacurile
10:59
ANM anunță răcire puternică în toată țara, vijelii, ploi și primele ninsori la munte începând de luni. Cum va fi vremea în București
10:47
Rețeta de chifle pufoase a Adelinei Pestrițu. Ingredientele și secretul pentru un aluat bine crescut
TRENDING
08:05
Un șofer de TIR a filmat momentul în care o dronă kamikaze se izbește direct de parbriz, pe drumul spre orașul ucrainean Melitopol, ocupat de ruși
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
07:00
Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Report de peste 1,5 milioane de euro la 6/49, categoria I
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
08:18
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
După mai bine de 50 de ani de cercetări, oamenii de știință au reușit să descifreze enigma din spatele antigenului AnWj, un marker misterios prezent pe globulele roșii ale majorității oamenilor. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cu porții generoase de caviar, șampanie și servicii premium, compania aeriană din Paris a reușit să își consolideze poziția. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Caviarul și șampania, soluția unei mari companii aeriene pentru a trece peste efectele războiului din Iran
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Cauza principală a declanșării bolii Alzheimer ar putea fi o moleculă din creier, conform unui nou studiu
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Nicușor Dan a devenit președintele României în mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
Un urs a fost văzut de două ori sâmbătă, 19 septembrie 2026, în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, situat la aproximativ 100 de kilometri de București. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Un urs a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de București. Două mesaje RO-Alert într-o singură zi
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19 sept.
Siegfried Mureșan a anunțat planul de guvernare dacă Guvernul lui va trece de Parlament: „Reducerea inflației și creșterea nivelului de trai”
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan vede și partea bună, și marele defect al României, în plin proces de formare a noului guvern
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”