Cântăreata va fi prezentă, sâmbătă după miezul nopţii, în clubul Summer Crush din Mamaia, unde va susţine un concert live. Printre melodiile pe care artista le-a pregătit pentru fanii săi se număra „Morena”, „Roses on Fire”, precum şi „Shake it Mamma” și „Hit’em up girl” s.a. De asemenea, talentata artistă va reprezenta Clubul Crush pe scena Fashion, în cadrul festivalului Romanian Fashion Weekend.
Antonia Iacobescu s-a născut pe 12 aprilie 1989, la București. Este o cântăreață și un fotomodel de origine română. De la vârsta de 5 ani a trăit alături de părinții săi în Statele Unite ale Americii. Antonia a trăit și crescut în statul Utah și în orașul Las Vegas din statul Nevada, unde a terminat liceul și a intrat și în lumea modelling-ului. A participat la sute de ședințe foto pentru cataloage și a ajuns să colaboreze cu agenții mari din America. Cântăreața povestește însă că experiența în modelling i-a lăsat un gust amar, din cauza rivalităților dintre manechine.
Antonia cântă de la vârsta de 10 ani și a făcut școala de muzică în SUA. Faptul că a trăit printre oameni de culoare a influențat-o în muzică.
Stilurile RnB și Soul le simte cel mai aproape, fiind stilurile muzicale ce au influențat-o în mod decisiv. După 13 ani petrecuți în SUA (Utah și Las Vegas), Antonia s-a întors cu familia în România. Aici, ea l-a întâlnit pe Tom Boxer, prin intermediul unui antrenor de fitness care o auzise cântând, impresionându-i în egală măsură cu vocea și frumusețea ei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.