Orașul „de basm” care se află la granița a trei țări și este la două ore și 40 de minute de zbor de România

Comentează

Dacă visezi la un city break diferit, cu arhitectură medievală, muzee de top și peisaje spectaculoase pe malul Rinului, Basel poate fi alegerea ideală. Orașul elvețian este situat la granița dintre Elveția, Germania și Franța și poate fi considerat un adevărat „oraș de basm” european, potrivit Daily Express.

Basel, bijuteria culturală de la granița Elveției, Franței și Germaniei

Din România, zborul până în Basel durează aproximativ două ore și 40 de minute, iar orașul este extrem de bine conectat prin transport public, trenuri internaționale și rute rutiere moderne.

Iar prețul zborurilor din București către Basel pornește de la 159 de lei pe sens.

Basel este considerată capitala culturală a Elveției și găzduiește peste 40 de muzee.

Printre cele mai importante se află Kunstmuseum Basel, care deține cea mai veche colecție publică de artă din lume.

Pentru pasionații de cultură, orașul oferă galerii, expoziții contemporane și evenimente speciale precum MuseumNacht, când majoritatea muzeelor sunt deschise toată noaptea cu un singur bilet de acces.

Orașul Vechi și priveliști spectaculoase asupra Rinului

Cartierul Altstadt este un labirint de străzi pietruite, piețe medievale și clădiri istorice impresionante. Printre atracțiile principale se numără:

  • Basel Minster (Catedrala din Basel), fondată în 1091
  • Terasa Pfalz, cu panorame superbe asupra râului Rin
  • Basel Town Hall, recunoscută pentru fațada sa roșie spectaculoasă
Primăria din Basel - Foto: Ioana Ion

Orașul are și aproximativ 200 de fântâni cu apă potabilă gratuită, ascunse printre clădirile istorice.

Gastronomie tradițională și berării sustenabile

După o zi de explorare, turiștii pot încerca preparate elvețiene tradiționale precum fondue sau specialități locale în restaurante istorice precum Löwenzorn.

În zona Kleinbasel, pasionații de bere pot vizita Ueli Brau Bar, una dintre cele mai vechi fabrici de bere din oraș, cunoscută pentru metodele sustenabile de producție.

Însă costul este pe măsură.

Basel este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai scumpe orașe din Elveția și din lume.

Restaurant în Basel, Elveția Foto: Ioana Ion

Potrivit Numbeo, Basel este cu 148,7% mai scump decât Bucureștiul.

Concret, o persoană va plăti la un restaurant ieftin cel puțin 25 de euro doar pe mâncare, iar la un fast-food - cel puțin 16,5 euro.

De asemenea, meniul pentru două persoane la un restaurant de gamă medie (trei feluri de mâncare, fără băuturi) costă în jur de 110 €.

O bere la draft, de 0,5 litri, costă aproximativ 8,8 euro, iar una importată, sticlă de 0,33 litri, în jur de 7 euro.

Pentru un cappuccino, turiștii vor scoate din buzunar circa 6 euro, iar pentru un suc la sticlă de 0,33 litri, aproximativ 5,5 €. O apă îmbuteliată (0,33 litri) costă în jur de 5 euro, la restaurant.

Catedrala din Basel Foto: Ioana Ion

Poți vizita trei țări într-o singură zi

Unul dintre cele mai interesante lucruri despre Basel este poziționarea sa unică.

La punctul numit Dreiländereck (Triunghiul de Frontieră), turiștii pot ajunge rapid, pe jos sau cu bicicleta, în Elveția, Germania și Franța în aceeași zi.

Nu există controale de frontieră clasice, iar trecerea dintre țări este aproape imperceptibilă.

Basel este un oraș extrem de prietenos cu turiștii. La check-in, multe hoteluri oferă carduri gratuite pentru transport public. Tramvaiele electrice, pistele de biciclete și chiar un feribot ecologic care traversează Rinul fac deplasarea rapidă și eficientă.

Orașul este conectat prin trenuri directe cu Paris, Frankfurt, Milano sau Amsterdam și este deservit de Aeroportul EuroAirport Basel-Mulhouse-Freiburg, aflat la doar câteva minute de centru.

Cum ajungi din Basel la Colmar, cât costă și ce poți vizita în zonă

Un mare avantaj al unui city break în Basel este apropierea de pitorescul oraș francez Colmar, aflat la doar aproximativ 70 km distanță.

Cea mai simplă variantă este trenul regional. Călătoria durează în jur de 45-50 de minute, cu plecare din gara Basel SBB și sosire în gara Colmar.

Colmar, Alsacia, Franța - Foto: Ioana Ion

Prețul unui bilet pornește de la aproximativ 15-25 euro/sens, în funcție de oră și de tipul trenului.

Cu mașina, drumul durează aproximativ 50-60 de minute, în funcție de trafic. Este o opțiune convenabilă dacă vrei să explorezi și satele alsaciene din jur.

Colmar este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe din regiunea Alsacia și este renumit pentru arhitectura sa medievală și casele colorate.

Printre atracțiile principale se numără:

  • Cartierul „Mica Veneție” (La Petite Venise), cu canale romantice
  • Unterlinden Museum - celebru pentru Altarul din Isenheim
  • Saint-Martin Church, Colmar - o impresionantă biserică gotică
  • Casele tradiționale alsaciene din centrul vechi
Colmar, Franța Foto: Ioana Ion

Dacă alegi să petreci mai mult timp în zonă, merită să explorezi și:

  • Satele de pe Drumul Vinului din Alsacia (Riquewihr, Eguisheim, Kaysersberg)
  • Europa-Park, aflat la aproximativ o oră de Colmar
  • Munții Vosgi, pentru trasee panoramice

Astfel, din Basel poți organiza cu ușurință o excursie de o zi în Franța, combinând Elveția, Germania și Alsacia într-o singură vacanță.

Unele orășele par desprinse din filmul Disney „Frumoasa și Bestia” Foto: Ioana Ion

Cum ajungi rapid la Europa-Park din Basel

Un mare avantaj pentru turiștii români este apropierea de celebrul parc de distracții Europa-Park, situat în Rust, Germania.

Din Basel ajungi ușor la Europa Park Foto: Ioana Ion

Din Basel, se poate ajunge la Europa-Park în aproximativ o oră și 15 minute cu mașina sau în jur de o oră și 30 de minute cu trenul (cu legături regionale).

Este una dintre cele mai mari și spectaculoase destinații de distracție din Europa, ideală pentru familii sau escapade de weekend.

Anul trecut, Europa Park a fost desemnat cel mai bun parc tematic din lume pentru a zecea oară și a depășit Walt Disney World și Universal Studios.

Europa-Park este unul dintre cele mai mari parcuri de distracții din Europa, deschis în 1975, cu o suprafață de 95 de hectare și peste 100 de atracții, inclusiv 14 montagne-russe. Are 20 de zone tematice, dintre care 18 inspirate din țări europene, și atrage anual peste 6 milioane de vizitatori.

Pentru românii care caută o destinație diferită, culturală și ușor accesibilă, Basel poate fi alegerea perfectă pentru un city break de poveste, cu bonusul unei escapade la Europa-Park într-o singură vacanță.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:07
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
19:48
Protestele elevilor din Franța au scos în stradă peste 260.000 de oameni. Guvernul Lecornu, sub presiunea blocajelor și a pagubelor uriașe
19:45
Cum a fost îngropat Dosarul 10 August. Anchetă Recorder: faptele se prescriu după opt ani de la violențele din Piața Victoriei
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește