Supă cremă de roşii

Ingrediente

  • 1 conservă de roşii
  • decojite
  • 1 ceapă potrivită
  • 2 linguriţe de ulei de măsline
  • piper
  • chilly
  • busuioc

1. Ceapa se taie rondele şi se căleşte puţin în ulei.
2. Se adaugă roşiile tăiate şi sosul lor, plus cam 250 ml de apă.
3. Se lasă să dea într-un clocot şi apoi se strecoară zeama.
4. Roşiile şi ceapa se mixează în blender până devin pastă.
5. Se pun din nou în zeamă şi se dau într-un clocot.
6. Se adaugă condimentele dorite.
7. Se serveşte caldă şi se poate drege cu smântână dietetică.

Supă de legume la rece

Ingrediente

  • 1 dovlecel
  • 1/2 cană apă
  • 1 roşie
  • 1 tulpină de ţelină
  • puţină ceapă pentru gust
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 1 căţel de usturoi
  • sare, piper, boia de ardei iute
  • 1 pumn de spanac
  • 6 frunze proaspete de busuioc
  • 1/2 avocado bine copt.

Este o supă gustoasă, preparată fără foc, şi este plină de substanţe nutritive de care are nevoie organismul nostru în fiecare zi. Datorită varietăţii de legume, supa are un puternic efect detoxifiant şi intensifică arderile. Se pun ingredientele în blender în ordinea de pe listă, lăsându- se pentru final avocado. Mai adaugă apă, în funcţie de consistenţa dorită.

Supă minune

Ingrediente

  • 2 linguri de ulei de măsline
  • 2 căţei de usturoi
  • o ceapă tocată
  • 1/2 kg de dovlecei
  • 2 morcovi tocaţi
  • un cartof dulce potrivit, tăiat în cuburi
  • un litru de supă de legume
  • o cană de lapte de cocos
  • sare şi piper

1. Într-o oală încălzeşte uleiul. Adaugă usturoiul şi ceapa şi un vârf de cuţit de sare. Căleşte totul câteva minute, amestecând continuu.
2. Adaugă dovleceii, morcovii, cartoful dulce tăiat în cubuleţe amestecând pentru alte două-trei minute. Pune supa de legume, acoperă cu un capac şi fierbe totul la foc mic pentru 30 de minute. Dă deoparte şi pune laptele de cocos.
3. Foloseşte un blender şi tranformă supa în cremă. Pune sare şi piper.
4. Adaugă cimbru măcinat fin, pătrunjel tocat şi picură o lingură de ulei de măsline.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.