Ca să-mi aduc soțul acasă, m-am împrietenit cu amanta lui

Am o vorbă de care soțul meu a râs dintotdeauna. Găsesc că orice situație poate fi rezolvată dacă există o „colaborare” între cei implicați în poveste. Mă rog, colaborare înseamnă, ați înțeles probabil, comunicare. însă bărbatul meu m-a luat mereu la mișto când eu voiam ceva, el altceva și, într-un final, îi pro-puneam să „colaborăm”.

— Lăcrămioara, lumea în care trăiești tu nu este compatibilă cu lumea în care te afli, m-a descurajat Radu, bărbatul meu, auzindu-mă, din nou, că folosesc acest cuvânt.

— Te exprimi, dacă nu ți-e cu supărare, prea elevat. Fii și tu mai simplu!

— Mai simplu? Bine, atunci! îți spun mai simplu ce gândesc: nu toate lucrurile de pe lumea asta pot fi negociate. Unele lucruri sunt așa pentru că nu pot fi altfel! Acum ai înțeles? încerca el să-mi explice.

— Am înțeles din prima… Dar te-am lăsat să fierbi puțin în sucul propriu… Să ai și tu momentul tău de vedetism… țin să te contrazic din nou: fără colaborare nu se rezolvă nimic. Ăsta e secretul vieții și-al universului, Radule!

— Lăcrămioara, fie așa cum spui! în lumea ta, aia pe care o visezi tu, tot ce e posibil. în lumea asta, în care trăim, realitatea e diferită. Chiar mă enervezi cu filozofiile tale! a răspuns el, puțin cam nervos.

Recomandări

Coaliția PSD-PNL s-a rupt la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja intră în lupta cu Nicușor Dan și Piedone pentru Primăria Capitalei

— Lasă-mă să-ți dau un exemplu!

— Nu am chef de romane acum!

— Nu, te rog! îți dau doar un exemplu…

— Bine, hai…

— Când m-am măritat cu tine, maică-mea știi ce mi-a spus?

— Ce?

— Să mă am bine cu soacră-mea, că nu se știe niciodată când ajung la mâna ei…

— și ce insinuezi prin asta?

— Dacă nu eram drăguță, diplomată, amabilă – zi-i cum vrei! – și nu mă împăcam bine cu soacră-mea, adică nu „colaboram” cu ea, noi nu reușeam să stăm 20 de ani împreună!

— Hai, mă lași?! Mare exemplu mi-ai dat și tu acum…

— Să știi că e important, mai întreabă și tu în stânga și-n dreapta… Ai să vezi câte cupluri nu s-au destrămat din cauza soacrei…

— Vrei să zici că tu ești cu mine acum pentru că ai „colaborat” cu mama?

Radu a izbucnit în râs. Suna comic, nor-mal, ce spunea el. Dar dacă ați citit cu atenție ce am scris eu până acum, ați înțeles la ce m-am referit. și o să mă înțelegeți și mai bine după ce aflați incredibila întâmplare prin care am trecut și care s-a fina-lizat în favoarea mea pentru că am știut să… colaborez!

Cum e să ți se pară că ai o viață perfectă, că toate sunt la locurile lor, inclusiv bărbatul!, și să descoperi într-o zi că, de fapt, te afli într-o mare minciună? Printr-o pornire inexplicabilă, am avut curiozitatea, într-o zi, să mă uit în servieta lui Radu. Nimic suspect până la un punct. Acte, diverse hârtii de la muncă și, într-un buzunar, aflat în partea laterală a genții, mai multe bonuri de casă. Le-am luat la rând, de parcă eram posedată, vă jur! Aveam senzația că sunt într-o transă a cotrobăitului, pentru că mie nu îmi stă în fire să fac așa ceva. Mă uitam pe bonuri și nu recunoșteam nimic, niciun produs. Erau diverse obiecte, de la chestii de curățenie, până la cosmetice, despre care eu nu știam să fi ajuns în casa noastră. Parcă mă aflam la sala de lectură, atât eram de cufundată în citirea acelor bonuri…

Recomandări

Cercetătorul Adrian Constantin, laureat cu „Nobelul Austriei”, despre praful saharian: „Un fenomen vechi. Sunt studii care arată că exista și în urmă cu o mie de ani”

— Lăcrămioara, ce faci tu aici?

— Ah, ce m-am speriat! Uite, avui și eu o curiozitate…

— De unde până unde cauți tu în servieta mea?

— Dar ce te sperii așa? Te simți vinovat cu ceva?

— Nu cred că își are rostul întrebarea ta… Așa cum eu nu umblu în geanta ta, nici tu nu trebuie să umbli în a mea. Este cât se poate de simplu…

— Bine, dar bonurile astea? l-am între-bat pe Radu în timp ce i le fluturam în aer.

— Sunt de la muncă…

— și ce caută în servietă?

— Pentru deconturi, Lăcrămioara! Curioasă mai ești…

— Auzi… M-am uitat pe ele… E un lapte demachiant, o loțiune tonică… De când folosești tu așa ceva?

— Sunt pentru muncă, ți-am zis!

— Să înțeleg că îi faci cumpărăturile șefei sau ce?

— Dă-mi-le naibii încoace! mi le-a smuls brusc soțul din mână.

în pofida descoperirii mele, reușeam să îmi păstrez calmul. El, dimpotrivă. Era din ce în ce mai agitat. știți că în momente tensionate oamenii reacționează în fel și chip. și numai așa se vede adevărata lor natură. Radu devenise roșu de furie, însă își ținea în el nervii. Eu rămăsesem calmă, în fine, păream. în sufletul meu numai eu știam ce ape se zbat… L-am lăsat să-și ia servieta, am rămas singură pe hol – își ținea geanta de lucru lângă cuier – și atunci m-am gândit pentru prima dată: „De ce, dintre toți soții de pe lumea asta, numai soțul meu lucra, de doi ani încoace, și sâmbăta?”.

Recomandări

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Poate reveni la DIICOT după 10 ani și ar avea de încasat peste 1 milion de euro

Nu l-am întrebat niciodată până atunci, am luat-o ca pe un lucru firesc, aveam o încredere oarbă în el. Ba uneori mai vorbeam și cu soacra mea la telefon și îi spuneam cât de greu trebuie să-i fie lui Radu. E drept, avea el pro-gram scurt, iar banii erau dubli, dar tot muncă se chema. Așa am început să fac o mică „anchetă”.

— Ești prost, te-ai dat singur de gol! Dacă ai o amantă, nu aduci nimic din ce-i aparține în casă! Blegule, e un detaliu pe care ar fi trebuit să-l știi!

— Tu singură ai căutat-o! De ce nu m-ai lăsat în pace?

— întreabă-mă ca să te întreb… Uite așa mi-a venit… Poți să mă învinovățești de ceva? Tu ai avut încredere în mine, eu – în tine. și din prea multă încredere am ajuns aici. După douăzeci de ani! Tâmpitule!

— Lăcrămioara, nu mă jigni!

— Măcar atât am voie și eu… Ai vrea să îți ridic un altar? Spuneai că trăiesc într-o altă lume, iată că adevărul a ieșit la lumină. Iată că tu ești în realitate cel care trăiește într-o altă lume. Deci, sâmbăta erai la muncă…

A recunoscut tot, și-a dat seama că nu mă poate duce prea mult cu zăhărelul. Relația dura de doi ani, de când a început să lucreze și în weekend. Iar banii pe care zicea el că mi-i aduce în plus erau de fapt banii lui din salariu. Numai că nu mi-a spus niciodată cât câștigă… Soțul meu m-a mințit ca pe ultima cârpă… Să zicem că îi iertasem o parte din greșeală pentru că a recunoscut. Mai mult de-atât, ajunsese să mi se confeseze. L-am întrebat de ce nu se mută cu aia, iar el a zis că respectiva îl ține pentru sex și-atât. și, crede el, și pentru bani.

— Acum va trebui să iei o decizie! i-am spus.

— Am impresia că de-abia de-acum lucrurile vor deveni din ce în ce mai complicate…

— Cred și eu… Până acum, trai, neneacă! Un lucru e sigur: nu pot să mai împart patul cu tine!

Trebuia să-i pun condiții, ca să nu mă ia de proastă. și trebuia să fac mai mult de-atât. Am mers pe firul poveștii și am aflat numărul de telefon al respectivei. A fost șocată când m-a auzit la telefon. Radu nu-i comunicase nimic. Deci continua să joace la dublu… Așa că am trecut direct la „colaborat” cu amanta lui. I-am vorbit cât de calm am putut, aproape ca o mamă. Eram nevoită să îmi salvez căsnicia și trebuia să joc teatru, doar nu era să urlu la ea! I-am zis că știu totul despre ea și că, dacă nu rezolvăm pe cale amiabilă, îi sun părinții și le spun adevărul despre ea și despre ce face ea cu bărbații însurați. Micuța de ea…

S-a speriat, dar și-a dat seama că e cel mai bine să îl lase în pace pe bărbatul meu. Cât despre el, departe puterea de a lua o decizie. A fost bună tactica mea. Radu părea abătut, însă din ce în ce mai deschis și mai dornic de vorbă.

— Ai ceva să-mi spui?

— Ce să mai spun? Nu s-au spus destule?

— Te văd cam îngândurat…

— Auzi… Ce-ai spune dacă am merge mâine la mare? mi-a zis el, ghemuindu-se lângă mine, pe canapea.

— Sigur nu ai ceva să-mi spui?

— Tocmai ți-am spus!

Era clar. Strategia mea funcționase. Tipa își luase gândul de la el, iar el nu pricepea de ce se schimbase la 180 de grade. Iată de ce! Datorită mie! Am știut cum să „colaborez”. Bine, a fost mai mult decât comunicare… Dar atât timp cât fătuca nu a avut de ce să sufere, nu pot spune că am făcut ceva rău. Iar ziua aceea, când pe nepusă masă, ne-am luat câteva lucruri și am fugit la mare, ne-a strâns și mai tare ceea ce credeam noi că pier-duserăm. Doar credeam…

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News